Adela Setti

o pălărie de pai șiraguri din tulpini de păpădie drumul nins de petale cerul legănând trupuri un pantof prins în sârma gardului și în colț o jumătate de obraz luminat toate acestea ar fi trebuit să

susții în continuare că vom supraviețui iluziei ca și când a fi împăiat de un copil ar umaniza taxidermia tu vei fi probabil un fotoliu de lux în care urmașii altora își vor servi ceaiul de

sunt păpușarul din capul păpușii păpușa s-a privit în oglindă adânc / și m-a văzut de atunci scrie despre mine devenind / încetul cu încetul păpușarul din capul meu totul va fi bine atâta

_feșe smulse pământului înmuiate în miere leagă capul de inimă vindecă nebunia cad odată cu frunzele_ vom sări peste vară ca pe deasupra unui pârâu / unei prăpăstii să nu știe nimeni când ne vom fi

înainte să pleci scutură pragul în ferma aceasta de furnici / eu nu mai trăiesc îmi desfășor cuibul de văduvă neagră dincolo de nisipurile mișcătoare / de orice constrângere rămân doar duh e

sarea păstrează nealterată doar carnea de acum într-un veac te voi gusta contrar așteptărilor sper să fii dulce până atunci nu-mi vorbi despre fiare pietre și ghețuri sunt failibile ____ N.B.

ora pe care o poți prinde de ambele centre desfăcând-o așa cum dezlipești un abțibild virgin era doar rotundă și plată acum e sferă înlăuntru nu știi ce e / nu vrei să afli că-s eu mă complac

de la prima până la ultima dezarticulare - un amurg perpetuu de sine viața e o arteră monstruoasă - cuvintele creează ambuteiaje în nevoia de alții imaginăm coincidențe fericite - intersecțiile ne

hai să n(-o) mai lungim clipa / nu-i o pastilă moale de gumă am părăsit demult curtea unde baloanele mai însemnau printre altele plămân tânăr și neexpus (altele: libertate vânt prin păr vacanță

sunt un oraș complet desaturat de luna întâmplător rotundă în care umbrele se alungesc mult după ce trecătorii au dispărut pe la colțuri de clădiri dezafectate tu întârzii întotdeauna prescrii

da, ți-am rupt fotografia singura pe care o aveam aceea cu aer de belle époque unde porți rochie albă, umbreluță și stai sprijinită de o coloană privind departe în zare am rupt-o în patru în

îmi amintești o păpușă din plastic dur mă înțepa în stern când dormeam aproape cu același cot și același index îmi cauți evaziv măruntaiele de inima care a fost ochii tăi splendizi ca toate

sunt atât de puține nume pentru atât de mulți oameni / în fiecare fojgăie multiplicitatea ca o încăierare de viermi într-un sac de piele și al tău și al meu sunt cutii chinezești ticsite cu mulajele

și mă strigi din ochi / bântuind cu tot restul mască / de-a lungul podurilor inutil conturate între noi într-un oraș cu prea multe halouri mitul tău de atlant perfect mi se afundă străveziu prin

Albul zilei coboară spre roz. Cu urechiușe fragile, mustăcind prin somn, Lolek diurnul visează fluturi de noapte. Bolek îi prinde pentru simplul fapt că el e nocturn. Apoi mi se lungesc amândoi pe

te-ai întors chiar înainte să schimb interiorul și din ușă ai început să râzi pe unde era pardoseala aceasta curată fină și bicoloră pe vremea când tălpilor mele li se făcuse de poezie

zaci întors spre perete ai luat tot cearceaful sub tine nu vrei să știi că sunt aici cu toate iluziile dezvelite de ambele părți - legitima, patetica nevoie de Singurătate ca o cătușă acasă / o

ai de toate umbra pe care o lași păsările pe care le sperii cu râsul dezordinea delicioasă din încăpere cănile cu cercuri pe dinăuntru florile din pervaz udate la timp îți certifică existența și