(Prima împiedicare ar fi trecut aproape neobservată)

Prima împiedicare ar fi trecut aproape neobservată dacă nu ar fi depășit granițele curții voastre, spre a lansa în tot târgul zvonul că a mai înnebunit un copil. Pe acolo înnebuneau des și toată lumea dădea vina fie pe Cernobîl, fie pe deochi. Dar tu nu erai un copil oarecare, nu-i așa?

Aveai ghetuțe noi cu șireturi prea lungi. Culoare de fetițe, pentru că mama ta ar fi vrut o fetiță. Astfel că amintirile tale cele mai vechi au capete de păpuși, volane de rochiță și bucle rotunde de culoarea grâului copt, din ce în ce mai fad odată cu trecerea anilor. Te strigau Tina. Te prezentau \"copila noastră\". Te așezau pe scăunel cu mânuța la tâmplă, în grădină lângă trandafiri, trebuia să întinzi mâna după ramuri înflorite și să arborezi o mină gânditoare, pentru fotografiile de familie. Așa ai învățat să privești în gol și să-ți placă. Foarte târziu în schimb ai învățat să privești oamenii în ochi.

Când ți-au cumpărat ghetuțele acelea de lac primul gând a fost că te-ai fi putut spânzura în șireturi. Tocmai rulase la televizor un alb-negru cu pușcăriași. Nu erau atenți ce urmărești, cum mai târziu nu au fost atenți ce cărți furai din biblioteca tatălui. Privind șireturile acelea, cu o cută între sprâncenele aproape invizibile de blonde ce erau, te gândeai la spânzuratul din celulă. Oare cum ai fi putut să le împletești, ca să-ți iasă figura? Și unde anume să le atârni? Candelabrul de fier forjat din sufragerie părea potrivit dar nu ajungeai la el. Iar lampa din bibliotecă nu părea destul de solidă. Cu ghetuțele descheiate ca niște vaze roșii în jurul picioarelor subțiri cu genunchi intacți ai căutat cântarul. Apoi oglinda. Te-ai văzut bucălat și luminos ca o duduie mititică, sclifosită prea de timpuriu. Și ai inceput să râzi.

Atunci te-ai împiedicat prima dată. Nu în șireturi, ci în propriul trup.

Spre amiază, când Ana s-a întors acasă cu brațele pline de flori și plasa plină de mărțișoare, în baia imensă de pe Mestecenilor 3 a găsit ghetuțele tale multiplicate peste tot. În cioburi de oglindă, în bucăți de geam. Un peisaj însângerat ca după tăierea lui Coco, marele alb de la Crăciun. Tu nu erai nicăieri. Un vecin te-a găsit a doua zi dimineața în podul atelierului unde își ținea uneltele de grădină. Erai gol, dârdâiai de frig și de foame, și în jurul gâtului purtai șireturile, ca o declarație subțire de independență.

Odată recuperat, toate femeile din familie te-au pupat isteric, te-au purtat de la un piept la altul. Te-au îmbăiat, ți-au făcut moț, te-au înfofolit într-un sarafan de denim pe deasupra pantalonilor colanți, te-au încălțat cu ghetele noi și te-au trimis cu bunicii la biserică.
Să aveți grijă să îi facă un maslu.

___
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.