Muzak

va coace în noi
ca o azimă
și levitam
când abrupt când mieriu.

un poem simplu in care naivitatea poate crea lianuri esentiale.

o temporizare bună a confesiunii făcute eului din sine sau din celălalt. detașarea de senzitiv (și ce îmi mai plăcură primele două versuri) nu e, iată, incompatibilă cu descrierea lui.
e bine când se exprimă și așa. importă că ai captat o stare. a liniștii pe care nu încerci să o și traduci, explici. finalul devine
lipsa explicației, de fapt.

ce am încercat eu să scriu aici a fost despre starea pe care ți-o dă muzica atunci când o asculți implicat. cumva te redă ție însuți, aducând la suprafață stări și evenimente legate de stări pe care altfel nu le accesezi. nu am mers mai departe, pentru că muzica nu poate fi tradusă, doar efectele ei, mai târziu după ce apar suficient de des încât să poată fi încredințate cuvântului.
dacă am captat starea, e bine.
mulțumesc amândurora.
Adela, cu drag

Realitatea este un “melanj de sunet și reziduuri senzitive”, are o armonie muzicală care însă interferează cu disonanțe create de urâțenie, mizerie și spirit gregar.
Sunt “dubios de fericiți” cei care au stări sufletești muzicale și care transformă realitatea disonantă în eufonii senzoriale.

da, sunt dubios de fericiți cei care au stări sufletești muzicale și care transformă realitatea disonantă în eufonii senzoriale. doar fericiți, de fapt. dubios doar pentru cei din afară, pentru trecătorii \"absenți\", preocupați de existență în gregaritatea ei. bine înțelegi tu :)
Adela