Poezie
Dumnezeii
se tot arată prin poze
1 min lectură·
Mediu
2.
Pickhammer
Cerul se rostește ades în formă de cai de îngeri de pești fără aripi.
Dumnezeu se arată în altfel de urme.
Alfabetul esențelor zace uitat la rădăcina fiecărui turn oprit prin schimbare de cod.
Citește-mă Tu în alfa sau zet când îți fac semn din faruri prin spărtura în care-ai aprins chibritul.
Și taci superb incendiindu-mi partea de lume.
3.
RoșuPesteTot
Dacă mergi foarte puțin mai aproape de lumină vei ști că daltoniștii ratează Adevărul atât de simplu că Totul între alpha omega și teta de la Nimic este Roșu.
Universul e o friptură tartar pe care Dumnezeu o halește vopsindu-și simultan unghiile cu buretele Istoriei. Nimic nu are importanță poate doar sângele nostru îmbăloșându-i barba.
____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
023016
0
