Acum=Imediat

interesanta imagine, in contradictii chiar, iata de exemplu initial timpul roade inspre coaja, adica de la centru catre exterior, cam ceea ce Fr. Nietzsche spunea despre omul modern ca se \"indeparteaza de centru catre X\', pe urma scrii ca ramane \"un schelet de frunza\", adica dinspre margini catre centru... probabil aici se afla ineditul poemului... ca spre final sa ne gasim \"supravietuitorii propriilor oase\"...

\"ca un copil descoperindu-și părinții
într-un vis amniotic\"

Perspectiva inversa: dincolo de ghiciri, intuiri, sesizari vagi, se contureaza un inteles ilimitat si iluminant ca un tablou parental ocrotitor. Copilul are fulgeratorul deja-vu al parintilor in intunericul cosmosului sau lichid.
Imagine: viata ca vis amniotic.

Dorinta de a supravietui oaselor de cuvinte: persistenta in conturul lucrurilor, ca o semi-imortalitate.
Incep sa ma intreb daca Adela nu este mai mult decat pretinde ca este...

mulțumesc pentru sensurile re-descoperite.
Onorată.
Adela

Timpul țese din noi purtători de amniosuri pe care le descoperim atunci când facem incizii repetate scheletului spre făurirea de noi fluturi care trăiesc în contratimp.

Puternică această comparție! Copii, omizi, fluturi care își supraviețuiesc propriilor \"cocon(ur)i\"!!!

Felicitări!

Cu drag,
Constantin

Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă... acesta e procesul.
Mulțumesc pentru lectura atentă și cuvintele frumoase.
Adela

remarc si eu finalul care inchide poezia dupa un inceput fortos,
\'-până rămâne din el doar coaja -
un schelet de frunză după omidă\'
supravietuitori ai propiilor oase ne inaltam mereu ca niste rotocoale de fum
cu bine

Ca nu-ti risipesti timpul, cu atat mai mult cu cat il folosesti in folosul nostru al tuturor. Hemografiind si daruind poezie. Ma declar un cititor cucerit, de Adela Setti, chiar daca uneori am impresia ca sunt mai multe personaje care posteaza pe pagina ta.
Te rog sa-mi ierti sinceritatea, dar de fatarnicie sunt satula. A fi inseamna a fi. Doar asa putem, noi, contrul imprimat pe ochii lumii sa nu inbezmam universul.

Problema cu personajele vine probabil tocmai de la personaje. Și de la traduceri. A se vedea biografia.
Dedesubt sunt însă una singură. Mereu aceeași. Egală cu sine.
Adela

Contratimpul îl percep ca un timp lest încărcat cu secunde moarte de plictis, ce roade carnea timpului , până ce acesta devine schelet, dezmembrat de mâna lucrurilor.
În “visul amniotic” înoată fetușii dorințelor refulate, în timp ce toate lucrurile personale poartă amprenta specificității noastre.

Mulțumesc pentru interpretările venite în prelungirea textului.
Adela