Þăndări

este o preîntâmpinare a sărbătorilor de iarnă
de la care nu pretinzi emoții
știi că umbrele vin din unghiul oprit/ nu se vede cum ne cățărăm pe zidul vieții scrijelind doar dorinți
și chinuri
albul se încarcă de roșu
înseamnă că ești un om viu
viu
și mă bucur de citire mai trec și cu interes, văd că...

Eu aici văd multă suferință :(
M.

Prima secțiune a poeziei mi se pare cea mai reușită.
Din unghiile ca niște căngi ce scurmă prin corpul vieții , căutând sângele negru al neființei, ies umbrele negativităților noastre întinând și spurcând ‘tot albul din lume’ : tot ce a mai rămas pur în noi – iubirea dezinteresată față de semeni.
Pe talpa fiecăruia din noi sunt ‘urme de creier’ ale morților care s-au stins prematur și nevinovat.

Un text foarte tensionat în ritmul alert al inimii, dramatic.
O sincopă:”polii inexistenți ai curcubeului/din care nu fac parte/ decât în absență” și sadism: ”ghetele mele cu urme de creier”, invitație într-o lume distrusă:”când te descalți ai grijă la țăndări”, o lume a disperării infinite.

vă mulțumesc de trecere și de rezonanțe. Personal, nu mă așteptam să rezoneze cineva, fiindcă din punctul de unde stau [acum, cel puțin] textul ăsta e chinuit de la început până la sfârșit, în toate sensurile și direcțiile posibile. Întrucât însă e expresia influențelor \"actualității\" asupra mâinii care l-a scris... da, poate fi și poezie, pe lângă toate celelalte.
Vă mulțumesc încă o dată tuturor și vă mai aștept.
Adela