Duduca

i se spune duduca și umblă în haine pepit găsite la solduri și prin second-hand shops are părul lung până la pământ rotit în cozi de sfoară sub batic umblă din casă în casă cu turnul de veghe dar dacă o-ntrebi e doar un mod prin care face rost de masa de prânz. dumnezeu a înșelat-o. i-a arătat odată un copil dar nu i l-a lăsat. de-atunci se folosește pretutindeni de numele lui. în fiecare rid cu care râde duduca îl poartă pe sergiu în ochii ei albaștri se ascund ochii lui nedeschiși lacrimi nu mai sunt de atunci și privirea îi este uscată și dureroasă. un doctor i-a dat cândva un flacon cu picături dar știe bine duduca în ele nu-i plânsul adevărat. sunt false ca perlele purtate de femei în biserică la cununie. false ca promisiunile unui dumnezeu crud. duduca știe să râdă și trece mai departe. la asta se pricepe cel mai bine. și oamenii cred că-i nebună. de aceea preferă să îi pună în față un blid în loc s-o asculte. iar duduca în sine se bucură chiar mai mult. nu știe nimeni unde stă. rătăcește. noaptea târziu numai ea și felinarele chioare ale vreunui sat bătut de clopote ortodoxe. din turnul de veghe al propriei vieți duduca azvârle cosițe. și dacă cineva ar veghea-o ar vedea cum prunci luminoși se aburcă încet pe ele. ____ Copyright Adela Setti