Ada Stanescu

eu nu mai pot scrie șuvoiul se oprește undeva sub claviculă /mi-a spus la un moment dat cineva că am clavicule frumoase dar atât de curbe/ ana dragă oprește-te până nu uiți de tine ai uitat

în noapea în care stelele cad din cer în cer și sună ca ropotele repezi de cerbi tineri în noaptea asta când pe gâtul tău descoperit pâlpâie umbra unei flăcări dinăuntru noi am uitat de

atunci când te-am văzut singur atârnând de lumina galbenă a lămpii cu un cerc ascuțit de asfalt în jurul tău am putut vedea că tu ești de fapt un punct de densitate maximă care îmi

nu vorbi cu mine nu-ți întinde spre mine spinii de pe palme și de pe piept nu te uita în jos nici în sus pentru că acolo sunt eu tu nu m-ai cunoscut nici după ce ne-am lipit unul de altul cu

mie seara înainte să adorm îmi place să îmi cojesc pielea de pe piept apoi carnea se desprinde în fâșii în întunericul camerei inima mea luminează fosforescent la lumina inimii mele poți să

daca eu aș fi gagiu și tu gagică te-aș duce gagico undeva departe să ne iubim undeva unde sunt multe dealuri cu ierburi mici ne-am iubi pe sub ierburi noaptea și am trage rouă pe nas eu

I te voi aștepta două mii de ani și apoi ce fac? II îmi continui existența de vrabie rănită doar ca să vii tu să mă ridici însetat de păsări pentru că unul din principiile tale este

m-am îndrăgostit de atâtea ori de mine acum e rândul tău și când stăm amândoi pe spate și ne uităm la nori furnica de pe coapsă ca un șurub îmi injectează metal prin țesuturi mă simt atât

să se acopere tot cu zăpadă ploaie gheață pamânt mult pamânt coji de semințe sufletul meu va fi închis în coji de semințe sfarmă-mă dezbracă-mă fără milă jupoaie-mi aripile joacă-te elastic

să știi că fetele nu se ronțăie ca zahărul cubic unele se țin pe limbă și se lasă să alunece încet spre esofag unele se pun sub limbă să reacționeze acut cu saliva altele se plimbă prin gură

noi doi ne adâncim în fractalul încheieturilor fragede de crengi de iasomie să nu mai râzi de mine când alunec stângaci din frunză în frunză frumosule, tu ai lipsit la lecția despre geometria

peste noaptea asta moale luna e o gaură și dă în camera ta fotoliile canapeaua podelele sunt goale și nici în scorbura din toracele tău nu mai locuiesc stele de mare zgâriu cu unghia pe cer

m-aș scufunda de pe balcon în câmpiile ca niște pături din păr de cămilă miroase a ars a nopți nedormite lumina apasă ca niște degete în ochi mă iubesc prea mult apropie-te și o să te

când stă la masă răsucește t(b)ăieței în jurul furculiței Mariei îi plac inocenții o face să zâmbească atunci când îi lasă ciunți și mânjiți cu ruj tremură sub respirația ei și încearcă să se

noi suntem copiii aceia tăiem cărămizi cu privirile-laser îi decupăm pe toți care se apropie să ne observe mai bine sensibilitatea noastră se deșiretează ușor umblăm cu ghetele

nu e de mirare că Maria vrea să meargă la București a auzit că acolo băieții sunt mult mai Feți-Frumoși că iarna e mult mai blandă ceea ce înseamnă că nu trebuie să poarte ștrampi și că

ce ai atins e contaminat duceți-mă la spital și orice zic să-mi răspundeți numai cu adevăruri de genul \'nu mai există suflete există doar borcane în care s-au ținut sufletele înainte de

copilul 1 pe care probabil îl chema Paul, s-a apropiat sfios de copilul 2, pe care erau mari șanse să o cheme Andreea. Andreea își frământa cuminte fustica uitându-se la el, când la pardoseală, când

puține chestii se compară cu nopțile de iarnă în care plouă și te simți ca într-un acvariu plin cu lapte de exemplu când am fost cu Paul sa cumpărăm vodcă de la o benzinărie am intrat cu sufletul

te aștept în fața poștei e trecut de și zece și nu m-am îmbrăcat cum trebuie că știu că-ți place paltonul ăsta mă strânge ca naiba mi-ar plăcea foarte tare să ajungi și să facem un foc aici în

în seara aia când mi-ai împrumutat fularul nu mi-era frig eu fac colecție am conversații cu tine împăturate frumos în dulap păcat că ne ascundem în fiecare seară după căni de ceai panouri

prin fum nebuloase pești totul e genial bestial supranatural pisicile dansează samba cu pereții îmi descâlcesc inima pe biți 10010 ceva de genul ăsta și la fiecare 1 mă ustură o

colega mea de bancă desenează ochi așază câte unul în mijlocul foii cu pupila lucioasă și nesigură ochii sunt goi pușcă pe la trei jumate albastru violeți proaspăt scurși din pix o privesc cu

Aerul mă taie și liniile de tramvai stau să mi se încolăcească pe după glezne trec în liniște pe lângă bălți-oceane Era să se înece unu la două străzi mai în spate l-am văzut, se scufunda nu