Poezie
reflex
1 min lectură·
Mediu
când stă la masă
răsucește t(b)ăieței în jurul furculiței
Mariei îi plac inocenții
o face să zâmbească atunci
când îi lasă ciunți și mânjiți cu ruj
tremură sub respirația ei
și încearcă să se agațe câte-o dată
de moleculele de CO2
le joacă pe degete buclele blonde
îi mușcă de buze și
de umeri ca pe niște caise
până la sâmbure
033549
0
„când stă la masă
răsucește t(b)ăieței în jurul furculiței”
Ironia capătă o expresivitate savuroasă care mai are și darul de a fi memorizată cu ușurință:
„Mariei îi plac inocenții
o face să zâmbească atunci
când îi lasă ciunți și mânjiți cu ruj”
Totodată „moleculele de CO2” dau și consistență stării oarecum descriptive.
Finalul întregește perfect conceptul anunțat – conceptul de „t(b)ăieței” – ceea ce face ca poemul să fie unul veritabil:
„le joacă pe degete buclele blonde
îi mușcă de buze și
de umeri ca pe niște caise
până la sâmbure”
Stea!