Poezie
despre cercuri
1 min lectură·
Mediu
am înghesuit , ca în fiecare dimineață, sub cearceaf
visele cu trenuri goale, copaci cu flori albe și băieți pe care i-am văzut o singură dată sau nu mai știu sigur
când mi-am întors genele în oglindă
se reflecta de pe geam un nor
așa cum se reflectă în oglinzile din acceleratul ăla vechi cu care mergeam în fiecare sâmbată: locurile 34,36,38,34,36,38,34,36,38
așa era la mine în baie nor nor nor nor nor nor
am băut cafeaua dulce cum îmi place mie
din câteva înghițituri
de pe fundul ceștii se zbăteau să iasă doua pisici negre, câțiva fluturi decupați naiv și niște frunze de castan (deși putea fi și salcâm, dacă priveam mai din dreapta)
am zâmbit când mi-am adus aminte, trecător de tine
și atunci m-am trezit
și
am înghesuit, ca în fiecare dimineață, sub cearceaf
visele cu trenuri goale, copaci cu flori albe și băieți pe care i-am văzut o singură dată sau nu mai știu sigur
002745
0
