Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Evenimente

Premiile Festivalului Internațional de Poezie din Sighetu Marmației, ediția XXXVI

Mihaela Roxana BobocMB

Biografie: Data, locul nașterii: 19 mai 1982, Buzău. Licențiată în Management și Marketing(2007) și absolventă a Școlii Populare de Artă- Galați, secția pictură(2008). Membru fondator și secretar al cenaclului Ante Portas Buzău. Parcurs literar: Apariții editoriale în Opinia Buzău, Vitralii- Rm.

Publicat pe
1 min de citit170 cuvinteActualizat
Premiile Festivalului Internațional de Poezie din Sighetu Marmației, ediția XXXVI
Festivalul Internațional de poezie din Sighetu Marmației și-a desemnat cei mai buni poeți, români și străini, prezenți în perioada 1-3 octombrie 2009 la manifestarea culturală maramureșeană.

După un memento de muzică clasică, interpretat de pianista Ingrid Isolde și baritonul Vasile Hosda, directorul Casei de Cultură, Vasile Muste, alături de președintele juriului, Gheorghe Grigurcu, au înmânat poeților premiile pentru secțiunile: manuscris, volum, traducere și antologie.

Astfel, la secțiunea Manuscris premiul a revenit Roxanei Mihaela Boboc din Galați, cu opera \"Vers și culoare\", și Mirunei Constantina Tutuianu, pentru \"File adolescentine\".

La secțiunea Volum, premiul festivalului i-a revenit scriitorului Erwin Messmer (59 de ani) din Elveția, pentru opera \"Vaca din Gampelen\", și scriitorului Adi Cristi, pentru volumul \"Anotimpurile\".

La secțiunea \"traducere\", premiul a fost acordat slovacului Attilla Balasz, pentru \"Szabadulas gettobol\", iar la secțiunea Antologie a fost premiat scriitorul Ion Zubașcu, pentru \"Omul disponibil\".

Din juriu au făcut parte directorul Casei de Cultură, Vasile Muste și scriitorii Gheorghe Pârja, Cassian Maria Spiridon, Ioan Moldovan, Maria Draghici, Gheorghe Vulturescu și Vasile Gogea.

Sursă: http://www.emaramures.ro/Stiri/24638/PREMII-POETI-Festivalul-international-de-poezie-si-a-desemnat-castigatorii

\"Photobucket\"

Etichete:#events
#events

Cum sa citezi

Mihaela Roxana Boboc. “Premiile Festivalului Internațional de Poezie din Sighetu Marmației, ediția XXXVI.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2009/10/premiile-festivalului-international-de-poezie-din-sighetu-marmatiei-editia-xxxvi

Comentarii (17)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan✓
Mă bucur pentru tine. Juriul este de mare clasă. E Cassian, fără \"a\". Să fie doar un început, un prim pas spre afirmare.
LIM.
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter✓
Mihaela, felicitări!

te rog să-mi trimiți câteva foto (dacă ai) de la festival să pot alege pentru promovare
adresa: eugenia.reiter@agonia.net
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Multumesc Ioan pentru încurajări și gândurile bune!
Mulțumesc dnei Eugenia Reiter pentru promovare, vă trimit acum câteva fotografii de la eveniment.
0
@djamal-mahmoudDMDjamal Mahmoud✓
Mihaela, câte mai multe succese îți doresc.

cu respect
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Mahmoud, mulțumesc din suflet pentru urări.
0
VSvasile salisteanu✓
Tenacitatea și talentul au izbândit. Azi este ziua ta. De astăzi mereu va fi ziua ta deoarece ai crescut definitiv. Felicitări!
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Eugen, cuvintele tale îmi îmbracă sufletul în speranță și încredere. Mulțumesc!
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar✓

Mihaela Roxana Boboc!

Succese și în continuare. Cât mai multe.

Doru Emanuel
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Emanuel, mulțumiri și te mai aștept în pagina mea!
0
@dan-herciuHherciu✓
felicitări! un premiu important care...obligă:)
succes mai departe!
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Bine zis, Dan Herciu! Obligă, dar ce obligație frumoasă. Mulțumesc.
0
@alina-manoleAMAlina Manole✓
Felicitari si mult succes mai departe!

Am o rugaminte: poti sa imi indici ce creatii ai trimis la concurs? As vrea sa stiu si eu ce se premiaza la festivaluri internationale de poezie, ca sa imi dau seama daca am vreo sansa. Multumesc anticipat!
0
@vali-slavuVSVali Slavu✓
Cu siguranță, premiul obținut la acest festival este foarte important pentru tine. Felicitări și la mai multe!
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
Am trimis manuscrisul conținând în jur de 70 de poeme cuprinzând vreo 85 pagini. Am selecționat ce am crezut eu că am mai bun postat pe acest site, ce mi-a fost mai drag, așa cum aș fi văzut eu volumul ieșit de sub tipar.

Rezultatul a plăcut juriului și m-au ales pentru premiu și publicarea volumului de poeme.
0
@mihaela-roxana-bobocMBMihaela Roxana Boboc✓
vali, desigur este un premiu deosebit de important, mulțumesc pentru urări.
0