poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1781 .



Văduva din Nain
personale [ ]
Reflecții dintr-un fotoliu bătrân

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-10-20  |     | 




„Și după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain și cu El împreună mergeau ucenicii Lui și multă lume. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, și mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!” Și apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”.
Și s-a ridicat mortul și a început să vorbească, și l-a dat mamei lui. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul său”. ( Luca, cap. 7 , 11-16)

Atunci, în cetatea Nain, Iisus Hristos a simțit pentru prima dată ce înseamnă durerea unei mame părăsită de unicul ei fiu.
Și Omul-Dumnezeu s-a plecat adânc peste marginile lumii și a rupt din trupu-I celest acel sentiment specific uman, dar atât de rar: mila. A privit la maica îndurerată și i-a simțit lacrimile până în străfundurile sufletului Său.
Dumnezeul-Om, cel ce făcuse cerul, marea și pământul, s-a atins de sicriu, a întors norii din mersul lor și sufletul tânărului s-a pogorât din negură la picioarele lui. Și l-a dat maicii sale.
Iisus va retrăi clipa din cetatea Nain cu o deznădejde mult mai aproape de sufletul Său, acolo, pe Golgota. Atunci când între „Eli, Eli, lamma sabahtani” și „Săvârșitu-s-a”, El a resimțit mai mult ca oricând, cum durerea fizică umană se topește clipă de clipă în spiritualitatea Lui dumnezeiască, care-L înconjura ca un nimb de foc. A privit la picioarele Crucii. Acolo era Maica Sa. Fecioara Maria. Tot o maică îndurerată. Tot o văduvă, căci iudeii o considerau văduva lui Iosif, tâmplarul, necunoscând încă Buna-Vestire a arhanghelului și nașterea fără stricăciune.
Își va fi amintit El sub focul piroanelor, care-L măcinau, de văduva din Nain? De lacrimile ei? De bucuria resimțită de aceasta, când și-a văzut fiul trezit din morți? Cu siguranță!
Dar oare, putea să facă și pentru Maica Lui aceeași minune? Știa că totul era orânduit pentru destinul Său de la facerea lumii. Că nici Omul-Iisus, nici Dumnezeul-Iisus, nu mai pot face nimic pentru a înlătura durerea sabiei care trecea prin inima Mariei, văzându-L răstignit între doi tâlhari. O privea și Se revedea parcă în ieslea înghețată în noaptea sfântă, simțea viu în nări mirosul smirnei și tămâiei, pe care magii o depuseseră la picioarele maicii Sale, ca pe o ofrandă adusă Împăratului-Prunc. Erau aievea cu El, acum, sub durerea Crucii, căldura mâinilor și bucuria sânului ei pentru Pruncul născut între două popasuri, sub stea minunată, între animale bătrâne. Dincolo de negurile ce se coborau acum de sub orizontul Ierusalimului, înroșit de sângele Său, călătorea iar fantastic prin Nazaretul copilăriei, când Maria Îl strîngea la piept pentru a-I alina durerea unei pozne copilărești, alături de tovarășii Săi de joacă. Auzea și acum strigătul disperat al maicii Sale, căutându-L, când El se pierduse de ea și de Iosif, stând în Templu și discutând cu mai-marii Sinagogii asupra tainelor Torei. Îi simțea mâna caldă, ocrotitoare, plină de speranță, acolo, în Cana Galileii, când ea Îl rugase să facă minunea vinului nou. O revedea, urmărindu-L pas cu pas, alături de mironosițe, pe cărările Lui de profet, ieșit în întâmpinarea durerilor omenești...
O privea acum pe sub fâșiile de sânge închegat ce se scurseseră din cununa nemeritată de spini și îi simțea lacrimile, gustul lor sărat-dulce, care picura prin venele-I golite de viața trecută ca nisipul prin clepsidra morții. Toate erau clipe de iubire și bunătate ale maicii Sale, pe care nu le va putea uita niciodată. Și suferința Lui era suferința unei lumi întregi, când știa că o va părăsi. Că nu-i mai putea dărui înapoi fiul, așa cum făcuse cu văduva din Nain. Făcuse minuni nemaiântâlnite pentru alții, dar pentru El totul era pecetluit demult.
Atunci, privind la maica Sa, îi șoptise acele cuvinte de o tristețe inexprimabilă: „Femeie, iată fiul tău”. Nu o va lăsa singură. Îi va lăsa un alt fiu în locul Lui. I-a șoptit apoi ucenicului: „Iată, mama ta!”. Și Ioan îi va fi sprijin Mariei, până când cerurile se vor deschide pentru a o primi în lumina dumnezeiască.
Învierea fiului văduvei din Nain și cuvintele rostite Mariei, sub umbra mare a morții, constituie cea mai mare dovadă a iubirii pe care orice fiu o datorează maicii sale și pe care Mântuitorul a vrut să o dezvăluie lumii întregi chiar și în ultimul Lui ceas pământesc...


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!