Takashi Arima

Sunt tipograf Și fac bancnote false. Cu hârtiile astea falsificate îmi asigur pâinea Comand costume și îmi plătesc locuința. Nimeni nu bănuiește

Au săpat totul Și-au făcut ca nouă șoseaua Totul săpat Și-au îngropat conductele de apă Totul săpat Și le-au înlocuit pe cele de gaz Totul săpat

Pentru a pregăti ședința generală Alegem un comitet director. Câțiva întârziați. Pentru a alege comitetul director Formăm o comisie specială. Câțiva

Muză, mai povestește-mi despre bărbatul mult iscusit care, după ce-a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, a rătăcit vreme îndelungată prin cetățile

Într-un sat Părăsit Un cireș secular Plecat sub povara Florilor Petalele roz Limpezi atât de limpezi Luminează împrejurimile în

La această operă sângeroasă, doar brutele atinse de cataractă Hăituite de comenzi și trompete aplaudă. Un porumbel a murit Celălalt porumbel a

Ceva mai de mult decât odinioară Fiica unui rege fenician Pe când culegea flori de iacint și de violete într-o zi de primăvară fu atrasă de

La șaptezeci de ani, după ce un trup de bestie a apărut sub capul său Monstrul, el însuși a îmbătrânit Arătându-și hidoasa lui piele ridată Pe care

Nici o creștere de prețuri nu e prevăzută. Nici o creștere de prețuri nu e în discuție anul acesta. Nici o creștere de prețuri nu e în discuție

N-ar fi putut să treacă prin altă parte, nu Decât pe sub nasul MEU? Acest plictis ce fuge ca o zebră. Simțurile mele aflate la pândă țintesc.

Takashi Arima, unul din cei mai mari poeți ai Japoniei de azi, s-a născut la 17 decembrie 1931, la Kameoka, Kyoto. Poetul face serioase studii de

De câtăva vreme Nimic din ce duc la gură Nu-mi priește. Sake-ul* autohton, tovarăș singurătății mele mă leagănă într-o dulce beție Dar mahmureala

În apropierea heleșteului sacru O broască râioasă târându-se e un nonsens Lucru pe care curioasa mea însoțitoare l-a remarcat Prejudecăți ale

O femeie trupeșă cu văl și cu veșminte negre Duce un imens buchet de trandafiri pe cap Părăsește duna de nisip se apropie Sub flăcările unui soare

în acest secol eufemismele nu mai au căutare Nu vă fie teamă de numele acestui microb Numiți-l pur și simplu HIV Strămoșul lui din inima Africii

Un craniu de culoare gri-brună apucă un revolver își ia drept țintă propria inimă Sub gemetele roților sale gripate o uzină își îndoiește

Părăsesc malul de răsărit unde locuiesc cei vii Așezat pe un bac mic și gol Traversez Nilul cu lenta sa curgere Pășesc pe malul de-apus unde

în acest oraș Locuitorii, cu pielea neagră Sunt îmbrăcați la ultima modă Musculoși, bine făcuți Pălărie albă, haine albe, pantofi albi în

Dacă eu dacă eu dacă eu Dacă eu dacă eu dacă eu Dacă eu dacă eii dacă eu Dacă eu dacă eu dacă eu Dacă vremea dacă vremea dacă vremea Dacă vremea

De ce ai murit atât de tânăr De ce un tezaur atât de prețios A fost ascuns Pe un papirus pe reliefuri De ce numele său n-a fost scris Un băiat a

Vâna muște Pe trotuarul din fața farmaciei. Cu aceleași mișcări ce le avea altădată în fața camerelor. Pozând ca pe ecran. Repeta fără-ncetare

O mașină a scris O mașină a calculat O mașină a copiat O mașină a vorbit O mașină a făcut o mașină O mașină a făcut o mașină care face mașini O

Ca legătură între cer și pământ o seculară scară de corzi Un munte cu totul de piatră domină vasta câmpie tesaliană Un lăcaș pământiu cu o

Dorința de neant Să te bucuri de clipă Dorința de-a nu face nimic Abandonându-te spațiului După toate belelele Rămâi aici liniștit După toate aceste

Sub cerul albastru al altei vârste Un bărbat ca mine, trecut de șaizeci nu înseamnă mare lucru La picioarele mele, uluirea unei mări sub soarele

Priviți, Zeus își face apariția acolo Deodată norii negri se adună Și radioasa splendoare a cerului atenian dispare Săgeți de lumină pornesc