Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după

Corinei Cântecul ce-ades ți-l cânt Când te-adorm în fapt de seară, Puiule, e-un cântec sfânt, Vechi și simplu de la țară. Mama mi-l cânta și

Te uită, frunza pică irosită Și vântul geme prohodind departe! Puțină vreme încă ne desparte De iarna tristă, prea curând sosită!... Ca un

O grădină îngeri meșteri Zugrăvit-au la fereastră, Și e frig în casa noastră, Ca subt bolta unei peșteri

Vii să-mi bați iar în fereastră, Tânăr soare auriu, Și zăpada de pe coastă Fuge ca argintul viu. Saltă gureșe șuvoaie. Spumegate și

Se tânguiesc Tălăngi pe căi, Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți...

Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră și lumină, Și-i liniște adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii... Cu

Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Deasupra casei părintești Aceleași crengi

Nu mai sunt pe luncă flori Văile-s deșarte,- Þipă cîrduri de cocori Pribegind departe!... Și văzduhul s-a-nnorat Ninge sus la munte- Trec pe

Asfințește. Printre ramuri Aurite-n foc de soare, Tremură nenumărate Mici ferești strălucitoare. Sub arțar, plecat, moșneagul Șade cu

Se spune-n basme c-a trait Demult, demult pe lume-odata Un biet copil orfan, robit De-o vrajitoare blestemata. In lanturi ea-l tinea

Streșinile se dezgheață, Picură mărgăritare... Ce de lume! Ce de viață! Și ce larma-asurzitoare! A întinerit natura; Negustorii

Nopți de veghe, nopți cu cerul Limpede cum e cleștarul... Umblă ziua alb ca varul Cine v-a-nțeles misterul! Albe nopți de insomnie, Nopți de

Când pisica nu-i acasă... Doarme dus sfânt\' Niculae În vestminte argintii, Dar ce colb e în odaie Și ce zarvă de copii! Au rămas stăpâni

Aș vrea să cânt, să-mbrac în mândre rime Norocul rar ce-n cântec nu încape, Că nu e vers pe lume să-l exprime, Ci ca-ntr-un murmur nesfârșit de

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El

Zăceau priveliștile moarte Sub cerul sur, în asfințit, Și-abia mai auzeam departe Un glas de crivăț amorțit. În mijlocul naturii mute, Eram eu

Bine ai venit, april Lună răsfățată! Zburd și cânt, zglobiu copil, Ziulica toată!... Înainte-mi - câmp deschis... Stau fără de țântă. Totu-i

Te simți mai singur astă-seară, Mai mohorâtă-i azi odaia... Auzi cum șiruie afară, De-a lungul streșinilor, ploaia! Trist, ca o

Lună, tu, care te duci peste zi, O, ce se-ntâmplă cu tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n

Un zvon din sat în sat străbate Și dă poporului curaj, El pleacă-n valuri tulburate Și se îndreaptă către Blaj. Sunt preoți și mireni, cu

Mi-e dor de-un vis așa curat Și alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieții scuturat... Mi-e

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumânarea Se luptă-n întuneric, tot scăpătându-și zarea, Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă În

Codrule, stăpânule, Codrule, bătrânule! Mișcă-ți tu poienele Și-ți ridică genele, De privește până-n zare: Nu s-arată șir de care, Șir de care