Tălăngi
de Ștefan Octavian Iosif(2005)
1 min lectură
Mediu
Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă și altele-n surdină,
Răspund și dau de știre că turmele-n curând
Vor coborî la șesuri…
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe…
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Și-apoi le-alungă iară pe văi, și iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni…
Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă și pier ca un decor
Retras de mâna unei ființe nevăzute…
Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât își trage căciula peste frunte…