Cântec
de Ștefan Octavian Iosif(2005)
1 min lectură
Mediu
Stau dus cu fruntea rezemată-n mână
Și-ascult cum plînge doina cea bătrînă
Și cum se tânguiește și se-ngână,
Pe urmă-ncet s-alină ca păstorul
Când paște turma, și pe urmă geme
Și-aruncă în mânia ei blesteme
Și chiuie, și strigă, iar blesteamă
Și trăsnetele cerului le cheamă
Asupra celor ce-asupresc poporul;
Apoi s-alină într-o melodie,
O dulce melopee ce adie
Și iară strigă-ntruna și recheamă
În adâncimea negrelor păduri...
Pe când pe culmi veghează gravi conduri,
Și glasul ei, pe văi împrăștiat,
Se pierde-ncet sub cerul înnoptat...
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Octavian Iosif. “Cântec.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/stefan-octavian-iosif/poezie/cantec-146471Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.