Amintire
de Ștefan Octavian Iosif(2005)
1 min lectură
Mediu
E seară, frig de toamnă... O, palidă icoană,
De ce-mi tot vii în minte mereu și în tot locul?
Tu-mi răscolești în suflet o dureroasă rană,
Și, întristat și singur, mă uit cum arde focul...
Când mi-apăru în cale sălbateca fecioară,
Era așa de tristă, și bună, și cuminte,
Încât fără de veste simții că mă-nfioară
Evlavia durerii ca-n preajma unei sfinte.
Și martor mi-este cerul de dragostea curată
Ce i-am purtat în suflet amar de ani de-a rândul,
Dar parcă o sfială mă cuprindea deodată
Și nu i-am dat prilejul să-mi bănuiască gândul.
Când am plecat pe urmă departe-n lumi străine,
Abia-mi întinse mâna, o vorbă nu-mi răspunse;
Că-n ochii ei cei negri putea citi oricine
Mândria chinuită a dragostei ascunse...
Eu singur n-am văzut-o, eu singur n-am citit-o,
Eram cu mintea dusă când mi-a zâmbit norocul.
Mi-a dăruit o clipă, dar am nesocotit-o,
Și astăzi trist și singur mă uit cum arde focul...
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Octavian Iosif. “Amintire.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/stefan-octavian-iosif/poezie/amintire-121715Intrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.