Serghei Esenin›Poezii

Sunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste măsură. Singur nu știu cum și unde m-am îmbolnăvit. Mă frâng. Parcă galopează vântul Șuierând

Focul vânăt e gonit de vânt, Zările-au uitat să mă mai doară... De iubire-ntâia oară cânt, La scandal renunț întâia oară. Am fost crâng părăginit

Ne ducem toți, câte puțin, mereu, Către liman de tihnă și \'mpăcare. Poate curând va trebui și eu Bulendrele să-mi strâng pentru plecare. O,

Potopul ploii s\'a topit în sine, Furtuna toată s\'a făcut nimic. Serghei Esenin, mi-i urât cu tine, Și silă mi-i privirea să-mi

Eu n\'am văzut, persano, Bosforul niciodată, Să nu mă\'ntrebi de dânsul că nu știu să răspund. In ochii tăi văd marea pentru întâiași dată Cum

Ce tot chemi câmpia mea sihastră? Sau visez? Secara galopând Fuge ca o călărime-albastră, Satele și codrii întrecând? Nu secara, frigul fuge

Ne ducem toți câte puțin mereu Către-un liman de tihnă și-mpăcare. Poate curând va trebui și eu Bulendrele să-mi strâng pentru plecare. O,

Pe-ntâia zăpadă pășesc în neștire, Cu agere doruri și-avânturi duium. Și seara albastră cu steaua subțire, Încet luminează hoinarul meu

Nu cădea tu steaua mea supțire, Prăpădind mănunchi de raze reci, Căci acolo\'n fund de cimitire, Inimile nu mai bat în veci. Luminezi prin

Înveștejite frunze se destramă, Cazând, din apa iazului să bea, Precum un stol de fluturi de aramă, Ce-n agonie zboară către-o stea. Iubesc

Florile îmi spun rămas bun aplecându-și spre glie corolele. Nu voi zări chipul ținutului străbun nicicând poate, numărate-mi sunt orele. Ei, și

N-o să-ncep ca să mă mint în van, Grijile vin inima s-o-nfrunte. De ce oare trec drept șarlatan Și trec drept scandalagiu de frunte? Nu sunt

Eram eu odată tânăr și ferice Ca seara albastră când luna străluce. Fără de-ntoarcere, de nestăvilit, Totu-a zburat... departe...

Nu înjurați căci zadarnic e totul! Negustor de cuvinte nu sunt! Tot mai greu îmi atârnă pe umeri Capul de aur lăsat în pământ. Nu iubesc nici

Ceață,vânt,zăpadă și tăcere, Raza lunii fâlfâie tăcut. Inima c\'o molcumă durere Își aduce-aminte de trecut. Spulberat omătul se

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan, m-a facut altminteri sa gandesc. Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca, nu regreta ca ne

S\'au pus la sfat mestecenii de aur In lunca trândăvită, dela drum. Și\' n zbor mâhnit plutește câte-un graur Ce după nimeni nu regretă-

Voi cînta cu toată \'nsuflețirea, Caprele și iepurii firești. Dacă ai de ce-ți stârni mâhnirea, Ai atunci de ce să și zâmbești. Bucuria \'n

Sunt păstor;am drept palate Al câmpiilor hotar Dealuri verzi, îngemănate Cu-al becaței strigăt rar. Peste codru țes beteală Norii galbeni, lin

Life - a lie with charming sadness That is where lies her strength And with her rought hand She writes the word of fate. Always, when I close

Furtuna a trecut. Putini scapara. Dintre prieteni multi azi nu mai sunt. Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara, in tara mea batuta crunt

A fi poet asemănător se arată cu a nu tulbura adevărul deloc, ori a-ți flagela pielea delicată, inimile mângâind cu al sângelui foc! A fi

Neplacut de jilav clar de luna... nostalgia zarilor, mereu, iata-n tineretea mea nebuna ce-am iubit, urand nu numai eu! Pe sub

Potolita-i rana dinainte... Viata n-o mai trec langa stacan! Inima mi-o ogoiesc, cuminte, intr-o ceaihana din Teheran.