Serghei Esenin›Poezii

Mestecenii-n pădure glăsuiesc Într-o limbă vesel-inocentă; Cocorii cu tristețe obosesc În zbor purtați, pe nimeni nu regretă. Ce să regrete? Toți

Unde ești, draga mea casă, Gârbovită și retrasă? Floare, albastra mea floare Din nisipuri mișcătoare. Unde ești, draga mea casă? Cocoși cântă peste

Amurgește purpuriul Peste pânza de azur. Râde-n lacrimi clopoțelul Prin poiana dimprejur. Se-ntunecă pe vâlcele, Mușchiul pare de

Anii tinereții cu frumoasa-mi slavă Eu mi i-am ucis cu-amară otravă. Nu știu: mi-e sfârșitu-aproape, ori e-ndepărtat, Fost-au ochii mei albaștri,

Se-nvolbură frunzișul cel de aur În ape rozalii de heleșteie, De parc-un roi de fluturi pe coclaur, C-un zbor încet, se-ndreaptă către stele. Sunt

Tu spuneai că Saadi Săruta numai pe piept? Așteaptă, nu te gândi, O să-nvăț și-al lui precept. Tu cântai: „Pe Eufrat Rozele întrec pe fete”. Dacă aș

Găsi-vei sub soarele stins Îndemnuri, și luntre, și vâsle, Și malul cu rugul aprins? (A. Fet) Bat amurgite și proaspete, Primăveri bat din

Заметался пожар голубой, Позабылись родимые дали. В первый раз я запел про любовь, В первый раз отрекаюсь скандалить. Был я весь - как

Zi, măi, zi! Fi-ți-ar ghitara a dracului, Degetele tale joacă pe ea ca dinții daracului. Aș vrea să mă înec în acest năduf. Amicul meu, amicul

Printre crengi eu n-am să-mi lunec văzul, Rătăcind să caut urme seci, Căci, cu părul-snop cum e ovăzul, Tu din vis mi-ai dispărut pe

Garduri vechi, urzici îngălbenite, Iată locul, locul meu străbun! S-au pitit sub veștede răchite, Izbele sărmanului cătun. Peste câmpul plin de

După toți cei care i-am lăsat departe, După câmpul neted poleit cu-argint, Ca o porumbiță singură, deoparte, Inima tânjește, nu mai pot s-o

În zbucium veșnic, vrem nu vrem, Ne trece viața. Þine minte Că sorții vor să ne vedem Atunci, în praguri de morminte. Eu știu că va veni un

Nu fiecare știe să cânte Și nu oricui îi este dat Să se rostogolească, măr, la picioare străine. Aceasta e cea mai mare spovedanie Pe care o

Șchiopătă așa cu laba ruptă Până lângă covru îndărăt. Se încolăci, și fața suptă Înflori cu sânge pe omăt. Trosnetul de pușcă, fumul

Nu mai dau prin lobodă târcoale, Nu mai caut urmele de ieri. Cu ovăsul părului tău moale, Dat a fost din visul meu să pieri. Proaspătă ca fraga

Sub rogojini bălaie, În zorii abia îngânați, Cățeaua fătă în paie Șapte căței roșcați. Ea nu contenea să-i alinte, Îi tot netezea duios, Și

La revedere-ți spun, la revedere Prieten drag, te am în piept cu dor. Predestinata despărțire cere O altă întâlnire-n viitor. La revedere,

Bun rămas, prietene, cu bine. Ești aici, în mine, prin tăceri. Ceasul hotărât să ne dezbine Poartă semnul unei revederi. Dragul meu, cu bine.

Lună colilie, plai înzăpezit. Tot cuprinsu-n pânză dalbă s-a-nvelit. Mlada de mesteacăn plânge-n crâng mereu Cine-i mort aice? - nu cumva chiar

Mic sălaș în sineala obloanelor Care veșnic la tine mă chemi- Prea aproape mi-e zvâcnetul anilor Spulberați printre neguri și vremi. Codrul,

O sărmane bard, - să scrii tu oare Despre lună chiar cu-atâta foc? Mi s-au stins privirile amare În iubire, vin și cărți de joc. Vai - de somn

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberata. Vestejit de-al toamnei mele frig Nu voi mai fi tanar niciodata. N-ai

* * * Закружилась листва золотая В розоватой воде на пруду, Словно бабочек легкая стая С замираньем летит на звезду. Я сегодня влюблен в этот