Rainer Maria Rilke›Poezii

Iara te-mbata padurea. Ciocarliile plutitoare ridica cu ele cerul, pentru umerii nostri povara; de fapt mai vedeai prin crengi ziua, cum era

Precum o dimineață, în plină primăvară deja, prin ramul încă desfrunzit privirea și-o trece uneori: așa, pe fața-i clară nu e nimic s-oprească

Singurătatea este ca o ploaie. Ea se ridică din mare înaintea serilor din șesuri, care sunt depărtate și retrase, se duce la cer, care o are

Sunt orb, voi cei de afară, e silnicie grea, ceva fără sens, un blestem, e ceva precum o zilnică povară. Pe brațul femeii mi-așez mâna grea, pe

Ei au toți guri obosite și suflete senine fără margine. Și un dor ca un păcat le trece uneori prin vis. Aproape că se aseamănă toți între

Doar rareori, fiori fetizi ce apar umezi din al parcului umbrar, unde stropi se-aud și-o migratoare pasăre, ajung coloana care între foi de

Cine plange acuma, undeva pe lume, plange fara temei pe lume ma plange pe mine. Cine rade-acuma, undeva in noapte, rade fara temei in

Citeam de mult. Din după-masa ceea cînd ploaia la ferestre fremăta. Vîntul de-afară nu-l mai cunoșteam în cartea grea. Priveam în carte cum te

Da, mi-e dor de tine. Imi alunec singura din palma, nesimtit, si nu sper sa pot cumva retine, tot ce de la tine parca-mi vine grav si negresit si

Cu toti au buzele crapate plutesc cu suflete deschise Si-un dor nespus (ca de pacate) le trece uneori prin vise. Se-aseamana-ntre ei in

Oricine-ai fi: paseste-n faptul serii din odaia in care toate le stii; casa ta e ultima pe marginea zarii oricine-ai fi. Cu ochii care, mari si

Deodată, verdelui din parc, ceva ușor, anume nu știi ce, i-a fost răpit : îl simți lângă ferestre, neauzit, tot mai aproape. Nalt, stăruitor,

Deci, fata pentru lumea insetata implora piatra, pentru apa, ea neinsetata pentru toti ceilalti. Dar creanga salciei ramase uscata si ea sleita

Precum un călător pe mări departe sunt printre cei care-s mereu acasă; zilele pline stau la ei pe masă, dar mie, zările de chipuri mi-s

Deodată știui atîtea despre fîntîni, arbori de sticlă de neînțeles substrat. Pot să vorbesc de lacrime din plînsu-mi ce copleșit de mari visări eu

Seara își schimbă încet-încet veșmântul, i-l țin copaci la poale de ponor ; iată: acum s-a despărțit pământul într-unul ce se-nalță și altul

Prietene, de asta ești însingurat... Noi, cu vorbe și semne din mâini, pe lumea întreagă ne facem stăpâni, pe partea ei slabă și de-nfricoșat.

Curg ale școlii ore nesfârșite, cu temeri și-așteptări învolburate. O, timp ce trece greu, singurătate... Și-afară: străzi răsună și

Se-adună-n jur, uimiți și tulburați, iar el, un înțelept închis în sine, se duce dintre-ai lui și dintre frați, și-i ocolește ca-n plutiri

E ostenită gura lor, au sufletele larg deschise și (parcă de păcat) un dor le trece uneori prin vise. Aproape toți se-asemuiesc; tac în a

Cel care plânge acum undeva în lume, fără rost plânge pe lume, mă plânge pe mine. Cel care râde acum undeva în noapte, fără rost râde în

C\'est pour t\'avoir vue penchée à la fenêtre ultime, que j\'ai compris, que j\'ai bu tout mon abîme. En me montrant tes bras tendus vers

Is he native to this realm? No, his wide nature grew out of both worlds. They more adeptly bend the willow\'s branches who have experience of the

Ce soir mon coeur fait chanter des anges qui se souviennent... Une voix, presque mienne, par trop de silence tentée, monte et se décide à ne