Elegia întâia Cine, dacă-aș striga, m-ar auzi din cetele îngerilor? Și chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aș pieri de

Cum să-mi împiedic sufletul să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău ? Cum să-l înalț deasupra ta spre alte lucruri, altundeva ? O, cum, cum l-aș

Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit viața să ți-o mărească la nesfîrșit. Aștepți ce de altă tărie ține, ce-i unic, puternic din

Si curge timpul scolii-ndelungate, cu-atatea spaime vagi, cu asteptare. Singuratate, vreme-apasatoare... Si-apoi afara: strazi sclipesc si

Cad frunzele, cad de departe, parcă s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate; cu gesturi de negare cad mereu. Și cade-n nopți adînci pămîntul

(...) Stinge-mi lumina ochilor: te pot vedea, acopera-mi urechile: te-aud usor, fara picioare catre tine pot umbla, si fara gura pot sa te

Privirea ei de gratii atîta s-a lovit încît în ea nimic nu mai păstrează Și parcă mii de gratii tot trec

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? Dacă mă sfarm? (îți sunt ulcior) Dacă mă stric? (și băutură-ți sunt) Sunt meșteșugul tău și-al tău veșmânt,

Vecine Dumnezeu, de uneori te tulbur, în nopți lungi, cu-a mea bătaie - e că-ți aud suflarea rareori și știu că tu ești singur în odaie. Și când

Cine plange undeva in lume, fara rost plange in lume, ma plange pe mine. Cine rade undeva in noapte, fara rost rade in noapte, rade de

Mare e moartea peste măsură. Sîntem ai ei cu rîsul în gură. Cînd, arzătoare, viața ne-o credem în toi, moartea, în miezul ființei, plînge în

Cu toți ochii viețuitoarelor văd Deschisul. Numai ochii noștri sînt ca întorși și așezați ca niște capcane, roată, în jurul liberei ieșiri. Ceea

Precum o dimineață, în plină primăvară deja, prin ramul încă desfrunzit privirea și-o trece uneori: așa, pe fața-i clară nu e nimic s-oprească

Iara te-mbata padurea. Ciocarliile plutitoare ridica cu ele cerul, pentru umerii nostri povara; de fapt mai vedeai prin crengi ziua, cum era

O, bucuria de-a fi făurit, din moale argilă, cu nemăsură! Nimeni, aproape, n-a ajutat pe cutezătorii dintâi. Totuși, orașe în golfuri s-au ridicat,

Singurătatea este ca o ploaie. Ea se ridică din mare înaintea serilor din șesuri, care sunt depărtate și retrase, se duce la cer, care o are

RAINER MARIA RILKE HERBST Die Blatter fallen, fallen wie von weit, als welkten in den Himmeln ferne

Fii înaintea oricarei despartiri, ca si cum s-ar afla în urma ta, ca iarna care tocmai sfîrseste. Caci printre ierni, e-o iarna ce-atît

Dumnezeu vorbește fiecăruia numai înainte de a-l face, atunci se duce cu el tăcând în afară din noapte. Dar cuvintele, înainte ca fiecare să

Après une journée de vent, dans une paix infinie, le soir se réconcilie comme un docile amant. Tout devient calme, clarté... Mais à

Wie hab ich das gefühlt was Abschied heißt. Wie weiß ichs noch: ein dunkles unverwundnes grausames Etwas, das ein Schönverbundnes noch einmal

We cannot know his legendary head with eyes like ripening fruit. And yet his torso is still suffused with brilliance from inside, like a lamp, in

Arrêtons-nous un peu, causons. C\'est encore moi, ce soir, qui m\'arrête, c\'est encore vous qui m\'écoutez. Un peu plus tard d\'autres

Ce soir mon coeur fait chanter des anges qui se souviennent... Une voix, presque mienne, par trop de silence tentée, monte et se décide à