Radu Gyr›Poezii

Aş vrea-n uitare să cobor şi iar mi-e dor de umbra ta.... De cate-ncerc să uit mi-e dor, de cate n-am putut uita. M-aş vrea la fel cu pomii

Ca-n orice fel de iarmaroc, un saltimbanc pornit să-nşele scotea luceferi din pingele, grădini de flori din cozoroc. Ştiam că-s mofturi şi

Și după ce-a strivit sub tălpi ciclonul și-a Circei dulce vargă și ciclopii, Ulisse-ntors la Curtea Penelopii și-mpurpură cu arc tesalian

Cum vrabia și-a frânt din soare zborul, a prins-o-n bot Fiatul care aleargă. Trei stropi de sânge. Parcă bolta largă cu trei rubine

Era-n Bizanţ un biet zugrav, monah robit de-o curtezană, şi-a zugrăvit-o lâng-o strană, cu ochi adânci şi chip suav. Îl despuiară de

Am capul trist al palidei Meduze... Năpârcile-ndoielii-n păr se-nnoadă și sub o rece crustă de zăpadă banchizele polare-mi dorm pe

Am tot săpat fântâna mea, pe-o rână, sau în genunchi, cioplind în rocă trepte. Scrâșneau colți tari și prăvălișuri drepte, în beznele

Geometrii severe de catrene să scapere cu focuri reci de aștri. Dă-i umbrele pădurii de jugaștri și mările cu scări marmoreene. Dă-i

Străbunii-mi zac sub valve de moluscă, de nu cumva sub solzii de reptilă. Se iau de păr milenii, fără milă, și evuri ca pădurile se

Odorul meu îl port bijuterie, o rază de bujor într-un pahar. Orice sărut al lui e o cutie unde surâde un mărgăritar. În orice stih şi pas e

Și când o fi să nu mai vin nicicum cu pași pe care nimeni nu-i așteaptă, ci doar cu pași ce nu ating vreo treaptă și-abia plutesc

Era o casă albă Tu, inimă, ții minte? Sub cearcănul de seară al lămpii, după cină, visul vâslea cuminte prin lânceda țigară. În verzile

Liturghiere, pravile, hrisoave, zăgani cât luna, zimbri cât colnicul, ulcioare dulci, pe care străbunicul a scris mirarea ciutelor

Legenda i-a stins toată seminția și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii, pe unde capre negre-și urcă iezii, – iar platoșele rocilor

Aruncă-n foc caietele, maestre, viori și harfe, una câte una. Ascultă-arcușul umbrelor pe struna lăutelor și tainelor silvestre. Auzi

Din minereuri, glande și aorte noi întrebări extragem și fantasme, sau creștem microcosmosuri în plasme și germeni de mistere în

Am fost pe hellespontice ținuturi eu, poate, Daphnis, tu suava Chloe, sau Hero tu, eu Leandru, smulși în voie de ale mării dornice

Oameni de foc, de-azur și cărămidă, ghem de năpârci sub frunze, de arbust, ciorchini de ură doldora de must, crengi înflorite, grele de

O, anii limpezi, când jucam arșice, printre gramatici rupte și-aritmetici, sau anii, plini de flăcări, când patetici, iubeam doar Laure

Cuvintele ca lupii-mi dau ocoluri sau se reped și-mi rup fâșii din carne. Ca taurii, mugind, mă iau în coarne, deasupra mea ca niște ciori

N-am temple-n Eleusis, sfincși în Tebe, și nici altare-n Efes pentru zee, doar ca Orfeu cu mările egee pe liră îmblânzesc și lupi și

Stârnindu-mi foamea ca să-mi frângi puterea, din trupul tău îmi faci ospăț de noapte și-mi dai, Dalila, piersicile coapte,

M-au căutat prăpăstiile-n ele și nu știau că-n fundul râpei zac, ca un butuc de fulgerat copac, jos, putrezind sub țancurile grele. M-a

Când greu de tumbe, când ușor ca danțul, ducea paiațe carul peste lume. Dulci coate goale, palme, lacrimi, glume, ca zilele ce-și