Radu Gyr›Poezii

Mă plec, ca peste-un ochi afund de apă, flămând și orb, deasupra morții mele și scormonesc cu sfârcuri de nuiele în câte taine tremură

Putrezim de doi ani în găuri de soboli, de guzgani. Nici țânci, nici neveste, nici mume n-au fost niciodată pe lume. Poate nici n-am fost

Legi ca pe-un urs în lanțuri infinitul, pui moartea să se gudure-n atom și crești spre cer ca un năprasnic dom, în taine împlântându-ți

Îmi faci eternitate din secundă și din vecie clipe și frânturi, ă lunec din mătăsuri în păduri și din amiezi în mări ce se

Cresc haitele genunilor s-o rupă. Pe vele doliu, doliu la tribord, și fulgere din sud, din vest, din nord, și trăsnete la proră și la

Ești stânca dârzei Sarmisegetuze, ești cremenea cohorticelor castre, cerdacul rustic încrustat cu astre, fântânile cu basmele pe

Cum ne-am schimbat cu evul nostru-n mers... Lăsând cimentul erei să ne-apese, mai rar privim spre stele ne-nțelese, greu ancorați prin

Când prin fântâni alunecă inele și orice vis își crapă o păstaie, se tolănesc izvoare și pâraie cu fața-n sus și ochii către

Eu n-am cules victoria pe steaguri. Întru sminteli scârbindu-mă și-n trude, vremelnicele scrâșnete și ciude le-am spart în dinți ce n-au

Ineluș-învârtecuș, moarte, joc cu lunecuș, în ce inelar căzuși? Juvaerul tău de fum toate le preschimbă-n scrum, că podoaba-ți de

Spărgând zăgazuri tari sub constelații, s-au năpustit cirezi întregi de ploaie. Pământu-ofta, pătruns în măruntaie de voluptatea noii

Bate vântul vinerea, cu mireasmă amăruie. Din ce vânătă cățuie îmi afumă fruntea grea? Bate vântul vinerea, ochii zac, n-ar mai

Pe scocuri care vâjâie și tună s-au năpustit cu muget de bouri și-acum, în vaiet lung și trosnituri, se prăvălesc pe-un fund de

Când printre fântâni alunecă inele și orice vis își crapă o păstaie se tolănesc izvoare și pâraie cu fața-n sus și ochii către

Prinzând de păr talazurile goale, le-a spart în fălci de piatră uraganul. Și-a sângerat, sub smoala lor, mărgeanul și marea-a fiert și-a

De unde vii, străine, sub viscolele lunii? - Din adâncuri vin, din lut. Am fost să văd, să pipăi, să sărut furtunile, mormintele,

Când domnii cărturari sunt duși de-acasă, poeții fără secol și curent din biblioteci tiptil se lasă pe geamuri, evadând

Cărăruie, cărăruie, dorule, cărare șuie... Tot cotind către fântână, mergi cu nopțile de mână. Printre lanuri de mohor plângi cu

Îmbătrânesc, precum bătrânii viezuri, prin gropniți, sau ca luna-n eleșteie. Îmbătrânesc și lacrimi și condeie și tâmplele sub cântece

Slujiși, pentru simbrie pădureață, argat la cerbii cântecului clar, la curtea basmelor albastru păsărar, nătâng păcală, slugă

Fi-mi-ar moartea mea să-mi fie luntre dusă-n veșnicie. Luntrea serii cu urmuze, legănată pe cobuze... Fi-mi-ar moartea dor pe

Și timp și spațiu poate vom înfrânge și vom culca pe lave-nvinse hăul, cu lațe gudurate ca dulăul, sau ca ursoaica tăvălită-n sânge. Mai

Ca să-ți urc, Tristețe, dealul, de trei ori potcovii calul, cu ocale de alean, cu cinci litre de mărgean. Ca să-ți trec peste

Frunză, frunză de cucută, moarte, apă ne-ncepută, rea cișmea alimănită toată cu venin spoită. Suflete, de ce băuși din albastrul ei