Radu Gyr›Poezii

Această lungă toamnă gravă, melancolia să-i pot bea, a picurat în cupa mea și miere-alături de otravă. Și gust cu

Prichindelul tatii, un crâmpei de rază, legănat pe-o frunză lângă o furnică, stă printre crăițe și trifoi și-oftează, trist ca un luceafăr

Aurora verde – ciută de safir – ne scrie drum sub cer de rodie și smirne. Brazii: cneji albaștri, merg la vânătoare. Zodiile,

Măi, ce Făt-Frumos blestemat am fost eu! N-am răpus nici zmeu, n-am tăiat nici un cap de balaur... În fața mea s-au închis toți codrii de

De-aș fi, re-nfeciorat de-o nouă vlagă, surâsuri și cuvinte noi să leg și iarăși botezând pământu-ntreg, cu nume noi să mirui

Și azi, în sus de Ocne, când peste dealul sur te uiți, arde, roșu, lacul în care dorm cuminți căminăreasa albă, rădvanul cu arginți și

Zborul sur de vultur și de gaie Dă târcoale numai prin zănoage. Muchiile – linse de burhaie – duc pe ceafă bolțile oloage. Silexul

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer. E de metal câmpia si grâul e răscopt. Canton 107, canton 108, și trenul uită totul pe

Dormi în leagăn de vioară luminiță, tămâioară. C-o să vină prinț mlădiu de smaragd și aur viu, lăcrimat de-o stea de foc și

Codrule, nuntaș albastru cu beteală de jugastru, codrule, nuntaș subțire, pururi tânăr, pururi mire... Pe cine mi-i dus pribeag

Printre cimbru și susai, mărăcini și crânguri, suflete, urci drum spre rai, peste mari parânguri. Stelele cu plisc hain vin ca

Vite, munți, români, argățim și slugărim pe la jupâni. Veneticii ne-au băut până la iască, râpă rea, oftatu-n piept se cască. Codrii,

Sus, pe dealurile Cernii, unde crește firul ierbii, sar doi cerbi ca neaua iernii. Și pe unde zburdă cerbii plânge sufletu-n

Mi-am făcut din viață călimară și-am întins în vânăta-i cerneală trist condei de afină amară și peniță verde, de

Dumnezeu, din muguri și mătasă, mi-a trimis un pui – ca un lăstar – ziua să mi-l joc pe-o chiparoasă, seara să mi-l culc în

Poate de mult, în rămuroase leaturi, ai fost o coastă de jivină sau stejar, șoldul lui Strâmbă-Lemne prins în straturi, arcul de os al

Nani, nani, leagăn de vioară, pentru care taină cânt și cresc bob de lună, nufăr îngeresc, tămâioară, inimioară, lăcrămioară? Pentru

Cine te-a-nfrunzit cu pana, alb trifoi de piatră vie? Crești pe zare, elegie, nufăr de opal, Tismana. Leaturi negre, mânăstire... în

A fost în lună un bordei, bojdeucă veche de calici. Torcea măicuța funigei, păzea tăticul licurici. Și-aveau o fată cât un ou, un

La poarta lui Ștefan-Vodă boierii s-au strâns la vorbă. Și vorbesc de-o ieslă lină înflorind ca o grădină, și de steaua care sta

Strop bălai, lumină rară de cleștar și peruzea, te-am culcat într'o vioară și-am cules din primăvară floare albă ca o stea, ca să-ți

Brumar. O stea s'a desfăcut inel tăcut, și pe crăițe a căzut ca un sărut. Pe urmă luna s'a lăsat caic brumat, și păsăruici de

Își rupe vântul verzile broboade, se zdrențuie și ceru-n porumbiști. Troițele, cu goi și vineți Criști spălați de ploi, cerșesc în drum,

Vino somn albastru domn, tânăr crai suflat cu rai, safirin prin rozmarin, fulguind, plutind, zâmbind, lângă puiul meu de-argint,