Marin Sorescu›Poezii

- Surioară dragă, am... Am venit să-mi dai și mie... Pân’ la primăvară... - N-am. - ...un grăunte... ai o mie. - N-am. - Dar toată lumea

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Și

Multi m-au sfatuit Sa ma dau la fund pentru o vreme. E mai bine asa, Pentru o vreme, Si m-am dat. La fund toti se impiedicau de mine. Si-am

-Atunci de ce tacerea asta Atat de densa, de ingrozitoare? -Ba comunicam cu cei de dincolo Tot timpul Dar nu mai avem ce sa ne spunem.

În mine erau douăzeci de generații Pe puțin Și-azi dimineață, nu știu din ce cauză, Poate unde era geamul deschis, Unul s-a aruncat de la

Obosești repede, uiți ușor, Începi să vorbești singur, Miști din buze... Te surprinzi în oglindă mișcând din buze, Știu cam cum o să fie când

Ne scapă mereu cîte ceva în viață, De aceea trebuie să ne naștem Mereu. Soldaților le scapă mai ales Pacea, Obișnuiți să doarmă În

Ziua-mi intra in orbite Ca prin stele gaurite Prin care se vede-o zi Si in ea un fel de-a fi. Cand al meu si cand al umbrei Cand al

Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și cu apele Și cu

În poiană Voinicul dormea dus, Cu capul în poală. Moartea îl căuta în cap, Foarte duios, Activându-i centrii memoriei. Era frumoasă

Sta pe ganduri Buda, De mii de ani, Cu picioarele sub el, Incropind o filosofie. Sa stii sau sa nu stii? Ganduri. Oricum, pozitia e

De câte ori mănânc un măr, M-apucă remușcarea Și-mi zic: \"Iar ai mâncat nenorocitul de măr al cunoașterii Ca un prostănac, Prostănacule!

Vine din urma Suflul. Nu va speriati, E si gafaitul meu acolo. Acest suflu va matura totul. Ca o plaja greblata de fulgere va fi

Am zărit lumină pe pământ, Și m-am născut și eu Să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc nu-mi

Boc! Boc! In poarta. Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun. - Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă - Sare muierea. Nu se sculasera, ca era

Doctore, simt ceva mortal Aici, in regiunea fiintei mele Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus

Sta norul jos să îl atingi cu mîna. Ciobanu-nfricoșat ridică bîta Și piaza rea, ce-a așteptat atîta, Sloboade fulgerul și-aprinde

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești. În ziua a doua a făcut râurile, mările,

Tin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regreatabila confuzie. Au trecut peste mine Masini mici, Autocamioane, Tancuri Si tot

Bine, bine, Mi-am pierdut greutatea, plutesc, Dar greutatea care s-a pierdut Unde e? Mi-a luat-o cineva în primire? S-a tăiat o chitanță? Pe

- Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de

Puțin îmi pasă mie De noutătile voastre. Eu vin cu noutățile mele.

În iad păcătoșii sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap, cu o pensetă Clamele,agrafele,inelele,brățările, Pânzeturile,lenjer

Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne,