Marin Sorescu›Poezii

Un brad, un fag, Un mesteacăn, un paltin Muntele o ia la vale Pe pârghii jupuite. Cât urc acest drum forestier, Acest colnic

Susceptibil de visare, Stau sub cer, ca un burete, Să mă-mbib, din nori, c-o boare, De pe stele s-adun pete, Roș polen de pe-aripioare De

Þin locul unei pietre de pavaj, Am ajuns aici Printr-o regretabilă confuzie. Au trecut peste mine Mașini mici, Autocamioane, Tancuri Și

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale. Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale. Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale Mihai Viteazul îmbrăcat în zale. Ion

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

Când se dă de leacul unei boli Toți cei care au pierit de acea boală Ar trebui să invie Și să-și trăiască în continuare Restul de zile Până la

Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți. Câteva momente

Toate hârtiile mele Le-am cărat cu brațul Pe un câmp mare, Le-am semănat solemn Și le-am arat adânc Cu plugul. Să văd ce-o să răsară

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citese versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă

Un fir de paianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se trimite si Scara la

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp. Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul, Poate că s-a gândit și el La un rai al obiectelor care mor,

În iad păcătoșii Sunt valorificați la maximum. Femeilor li se scot din cap, Cu o pensetă, Clamele, agrafele, inelele, brățările,

Aveam așa o greutate Aici pe inimă Și, iată, de când cu lespedea asta A dispărut.

Scara la cer Un fir de păianjen Atârna de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasa tot mai jos. Mi se

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești. În ziua a doua a făcut râurile, mările,

Pisica mea se spală Cu laba stângă, Iar o să avem un război. Fiindcă, am observat, De câte ori se spală Cu laba stângă, Crește

Câinele cu mingea în gură... A alergat, a prins-o, Și acum se întoarce victorios. Însă Stăpânul care a aruncat-o A

Pe marginea drumului, Câte un câine, care vrea să traverseze. Cum să explic eu Că zeul șoselelor Cere lacom noi jertfe? Înainte aduceam

Floare naltă, floare neagră, Nu ți-am spus, fă, că-mi ești dragă? C-o să fur din cer cinci stele Să-ți fac salbă de mărgele? Și mă lăudam că

Dacă te-ai îndepărta puțin, Dragostea mea ar crește Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aș iubi cu munții și cu apele Și cu

În mine erau douăzeci de generații Pe puțin Și-azi-dimineață, nu știu din ce cauză, Unul s-a aruncat de la etaj. Atunci toți Au început să se

Câte păsări o fi stricat Cerul Până să-ți nimerească mersul Atât de lin? Unele erau ciudate, Aveau penele cine știe cum, Înfipte

Un an de molii și de dolii Mai multe dolii decât molii Și-un an cumplit de pete-n soare Și-un an când trage sarea apă Cum ar veni, de pete-n

Puteai, ca în povești, să mă încerci, Punându-mă să fac Niște lucruri extraordinare. De pildă: Să sap o prăpastie-n cer Și cerul scos Să ți-l