Ioanid Romanescu
(n. 4 Oct 1937)
"Ioanid Romanescu, din botez Valentin Tudose (n. 4 octombrie 1937, Voinești, Iași - d. 20 martie 1996, Iași) a fost un poet român. A fost"
Bouarul
Bouarul dacă e bouar Nu lovește cu capătul gros al bâtei, Pentru că riscă să-și vadă șoldită întreaga turmă iar la o adică nu mai are în ce să
Dacă există un Dumnezeu
Când voi lăsa în urmă numai umbra nu spre moarte mă voi îndrepta ci în brațele mamei mele cum astfel fiecare ajunge în brațele celei ce l-a
Paradisul
Poeții când există e-o minune Poeții nu se nasc ei sunt născuți Poeții nici nu dorm numai visează Poeții niciodată nu-s prea mulți Poeții n-au
Trăiască poezia și marii ei visători!
Al dracului am fost, cu patimă în toate -viața mea a curs întâmplătoare- atâtea drumuri am avut în față dar am ales mereu câte-o cărare n-am
În forță, cu nerușinare
De faptul că exist am luat cunoștință în noaptea cutremurului din \'40 când peste mine s-au răsturnat vrafuri de cărți în casa unchiului meu
Bătrânii
După-amiază - au adormit bătrânii în parcuri pe bănci, vântul le mai fumează țigările vântul le mai citește ziarele ce să facă ei
mă bărbieresc și plâng
De cum octombrie apare iar scad un an din câți mi-au mai rămas și spun: voi duce-o viață ca și alții, de toate neghiobiile mă las! dar - nu
calul verde
Plecasem - erai prea fragilă devenisem calul tău verde de pe perete - și cum treceam cu umerii căzuți adânc în uitare, câțiva cheflii lălăind
Către Ministerul Poeziei
Încă nu m-am desprins de o idee fixă încă mai port pe ochi un bandaj de ziare încă adorm cu manuscrisul sub cap și visez poezia care să mă
Vă rog să revizuiți statutul meu de poet!
Pentru că vorbirea mea poate fi vântul care ascute stelele Pentru că nimic din viață nu pretind să trăiesc pentru mine Pentru că pe harta
vin eu!
Pe cât ești de frumoasă, pavoazată, pedantă, îmbufnată, sclifosită - să-ți intre-n cap odată și odată: n-ai să ajungi și altuia iubită! ai vrut
fum
Țigarea - eterna hrană a așteptării mărunta lumină la care se încălzește singurătatea arderea abia văzută a cablului vieții mele până la dinamita
Orpheus - II
Cel care a dormit cu fruntea pe sârma unui zeu în contemplare va încerca zadarnic să atingă o margine a realului de tot ce i-a fost
șirul lui fibonacci
dar eu tu care ești acolo bat cu picioarele-nghețate deschide dar eu tu care ești rănit nu mă mai recunoști azi nu mă mai recunoști dar eu tu cel
pater noster
pater noster în creștere slabule căruia îi trimitem incunabule, azi îți traduc urlând: să fie - îți cer - precum pre pământ și în cer, de-aproape
Singurătatea în doi
Trăiesc pe spinarea mea sar din mine am casă la aeroport beau aer mănânc aer sunt singur ocolit ca stâlpii cu emblema cap de mort nevastă-mea
Erezia întâi
Sunt un om tăcut, nu aparțin nimănui. Spuneți-mi asta femei ce zilnic vă ștergeți de zidul casei mele. și tu omule ce cari gaz bătrână stafie în
