Nora Iuga

ce iarna tacuta si ce voluptoasa singuratatea acestui suflet - felinarele felinarele - cu lacrima inghetata pe sticla as vrea sa alerg

ascetul lepros pe un drum in Italia ochiul lui taie piatra de sare ce mica e comoara marelui ademenitor ce mica rugaciunea instinctului azi am

pasare alba fara cap femeia rade in bucatarie septembrie e-un gand si noaptea un ziar cu textul sfasiat la jumatate numeste o lumina ca un

nu mai știu pe unde să ajung la trupul tău mă aflu într-un labirint de oglinzi pun mâna mereu pe mine numai pe mine

cu sensibilitatea nu cu inteligenta nici atat cu bunul-gust ai spus si te-ai micsorat poezia se citeste cu ce se scrie: fata nevazuta a lunii

cum poți să mai exiști când ți se taie raiul în două și malurile lui stau față-n față ca niște armate dușmane vreau să scriu acum cât creierul

venea pe străzi ocolite venea încet subversiv mai țin minte rochia și geanta ei roz ca o fondantă uriașă sunt iremediabil

și bernard pivot mă întreba care e cel mai frumos cuvînt îmi venea să spun miraj dar mi-era rușine că mi se văd jumătățile în oglindă o

iar in bucatarii in dezordine fata de masa cu romburi la fel buzunarele cangurului in care puiul creste dormind ce litera incheie intamplarea

in cerc ca detinutii inconjuram piata urmarita de turnul cu ceas si asteptam sa-mi explodeze un deget la fiecare jumatate de ora sau sa-l

Femeia iubea copacul, pe femeie o iubea râul. Taurii ridicau pământul în coarne, și sub frunțile lor stelele dezlegau chinul facerii. Femeia

Calul lui Făt-Frumos s-a evaporat pe mările lumii, și numai coada i-a rămas cometă stingheră, să măture Calea Lactee. Fântânile se zbârcesc și

milord nu se mai poate concura ceșcuța japoneză este spartă și-n zațul ăsta negru de cafea a apărut un câine rău la poartă tu crezi că

Sunt oameni de iarbă care se iubesc în parcuri, și paznicii trec fără să-i vadă. Sunt oameni de fier care-și spală trupul în flăcări, și

in orasul meu creste o radacina rasucita ca un corn de berbec in orasul meu e un scaun de pe care nimeni nu poate atinge pamantul ssst faceti

vai, se nasc prea multe dive în cetățile andive nu-ți rămâne un pătrat să-ți adaugi un carat nu-ți ajunge o centimă pentru-o haină mai

ce înseamnă pentru tine ora unsprezece noaptea pe malul mării când luna are un halou suspect ca gluga trasă strâmb pe capul ras și numeri cum

azi noapte l-am visat pe liiceanu avea o cămașă albă apretată îngheța totul în jur „ai un creier frumos” mi-a spus vedeți și dumneavoastră cu

pune cursele de șoareci ne jucăm de-a eu și tu tu intrai în catedrală eu eram Margueritte d’Anjou îmi dădeai o bicicletă eu vedeam că n-are

Cunosc o frică a schimbării hainelor, a schimbării drumurilor, o frică a găsirii rădăcinilor în crengi, și o mare lăcomie de naștere în cântecul

Sentimentală, această carne așteptând miracolul altor degete s-o înflorească și peste tot coridoarele târâtoarele spaime care încep din muguri

lăsați-mă să dorm învelită în acest suflet nemișcător afară mâinile voastre impulsionează mingi de biliard și pocnete surde lovesc în tâmplele