Trăiască poezia și marii ei visători!
de Ioanid Romanescu(2006)
2 min lectură
Mediu
Al dracului am fost, cu patimă în toate
-viața mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în față
dar am ales mereu câte-o cărare
n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic - și nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? și încă
nu-mi vine în pământ să intru de rușine
am buimăcit cuvintele, de-a hoarța
le văd cum singure își taie
o cale - parcă sunt bețivi întârziați
ce-și vor lua femeia la bătaie
iubirea am pierdut-o, azi câte o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-
și nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia și marii visători!
lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum
oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare -
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea bizar strălucitoare
azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe
am încercat suprema renunțare,
dar moartea e perfidă și nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenușa cuvintelor pe gură
al dracului am fost, cu patimă în toate,
greșind fundamental de-atâtea ori
-și totuși printre fericiți mă număr-
trăiască poezia și marii visători!