Harold Hart Crane

- Totuși acest moment de veșnicie, De revărsări, furtuni neferecate, Înaintând, procesiuni, spre vastul Ondinei pântec ridicat spre lună, Râzând

Cu zorii, reci, din molcoma ta undă Aripi de pescăruș rotesc pe ape Inele albe de tumult, și-nalță Din lănțuita mare Libertatea – Apoi în

Un sunet slab trecea prin sălcii, O sarabandă cosea vânt pe pajiști. Nu mi-am adus aminte niciodată Până când anii m-au adus la mare De-al

Luis de San Angel, rămâi cu mine – Mărturisind pân’ va pieri de ape Cuvântul meu. Tu care mi-ai adus ruga Reginei – într-o vreme

Atent, în bruma nopții străvezie, Puternic, singur, neted ca turnat Într-un tăiș necruțător și alb – Pătează golful marginea cerească. - Îmi

Deasupra-n valuri, între proaspete dantele Ștrengari zglobii și-aruncă-n ochi nisip. Au hotărât să cucerească scoici, Și sfarmă-n palme algele

Al cărei numărat surâs de ore, zile, Spectru al mării, jurământ, desface Abis adânc de aripi; cercul lor (Din palmieri până la albastrosul Cu

E infinită – această înrudire – Ființa ta-i o temă regăsită În mare, de lumină, unde cerul Retrage-un piept înscăunat de valuri; Când desfășor

Unde se-nalță temniți reci Și-al dimineții ochi se pierde Pe mare volburate râuri Duc altui cer hotarul verde Mereu, ca-n scoică pulsul viu Al