Giuseppe Ungaretti›Poezii

Balustradă de briză să-mi reazim astă-seară melancolia 22 mai 1916

După atâta timp surpriza unei dragoste Credeam că-o risipisem prin lume *Bucuria; Editura Tineretului; București; 1963

Fiecare culoare se revarsă și se potolește în celelalte Mai singură spre-a fi când o privești * Bucuria(1915-1919); Editura Tineretului;

Soarele răpește cetatea Nici n-o mai vezi Nici măcar mormintele nu rezistă mult * Bucuria(1915-1919); Editura Tineretului; București; 1963

Acum când o mai severă milă de sânge și pământ Năpădește întunecatele cugete, Acum când ne măsoară la fiecare palpitare Tăcerea atâtor nedrepte

Pământul s-a învăluit în fragedă grație Ca o nevastă tânără oferă înmărmurită odraslei sale pudoarea surâzătoare a mamei

Pe un țărm unde era seară mereu Din străvechi codri gânditori, coborî, Și-naintă Și-l chemă foșnet de pene Care se desfăcuse din

Cerul prinde-n creștetul minaretelor ghirlande de lumini * Bucuria(1915-1919); Editura Tineretului; București; 1963

Fuge pe nisipul fabulei Și piciorul lui este ușor. O, păstor de lupi Ai dinții luminii scurte Ce-nțeapă zilele noastre. Terori,

Ceața e aceea care ne-ngrădește Poate se naște-un fluviu colo sus Ascult cântecul sirenelor din lacul unde fusese orașul *

Fără nici o grabă voi visa, Mă voi supune muncii Ce niciodată nu se poate sfârși, Și puțin câte puțin la capătul Brațelor renăscute Vor întâlni

Puritatea munților înălțată în globul domesticit al vremii

Revăd gura ta lentă ( O întâmpină marea, din nopți) Și iapa șalelor Cazându-ți în agonie În brațele mele care cântau Și un somn te

Pe un ocean de clinchete de clopoței sprintenă plutește o altă dimineață

Sosește-aci poetul și apoi se-ntoarce la lumină cu cânturile sale și le răspândește Din această poezie mă aleg cu acel nimic al nesecatei

Și această noapte trece Această solitudine în jurul tremurătoarelor umbre ale firelor de tramvai pe umedul asfalt Privesc capetele

Fiecare șade singur pe inima pământului săgetată de-o rază de soare: și pe negândite e seară. Ed è subito sera Ognuno sta sol sul

Cunosc un oraș care zilnic se umple de soare și totul e răpire în clipa aceea. Am plecat de-acolo într-o seară. În inimă dăinuia țârâitul de

În cercul moale al unui surâs ne simțim legați printr-o vâltoare de înmugurinde dorinți Suntem vie de soare culeasă Închidem ochii ca să

Când veni seara mă odihneam pe iarba monotonă, și prinse să-mi placă acea patimă fără sfârșit, țipăt tulbure, înaripat pe care lumina murind

Simt în mine febra acestei băi de lumină Întâmpin această zi aidoma poamei ce se-ndulcește Voi avea la noapte o remușcare precum un

Te pot saluta și anul acesta, Primăvară. Iată strada, prima din Paris unde griul blocurilor se trezește cu o fâșie proaspătă de frunze. O

Tra un fiore colto e l\'altro donato l\'inesprimibile nulla.

M\'illumino d\'immenso