Giuseppe Ungaretti›Poezii

Să mori aidoma ciocârliilor însetate deasupra mirajului Ori aidoma pitpalacului trecătorului de mare până în tufele de mai aproape fiindcă

Amintirile, un inutil infinit Singure, însă, și limpezi pe marea neatinsă În mijlocul mugetelor nesfârșite… Marea, Glas al unei măreții

Legănatul de aripi în fum tulbură liniștea ochilor Cu vântul se ciugulește coralul de o sete de săruturi Înmărmuresc în fața zorilor Mi se

Sânt un poet un strigăt unanim sânt un mugure de năzuințe Sânt un rod al infinitelor diferite altoiuri împlinit într-o seră Dar poporul

Acuma vântul a devenit tăcut Și tăcută marea; Totul tace; dar strig singură Strigătul inimii mele, Strigăt de iubire, strigăt de rușine Al

Atât am în inimă, doar cioturi ascunse, Păduroase ecuatoare, pe mlaștini Cețoase cheaguri de aburi în care Delirează dorința În somn, de-a nu ne

Seara se prelungește Printr-o pâlpâire șovăielnică Și puțin câte puțin un freamăt prin ierburi Pare să re`mpace infinitul cu soarta. Lunar

Poeților, poeților, ne-am pus Toate măștile; Dar omul nu e decât propria sa persoană. Din atroce nerăbdare În golul acesta ce prin natură În

Risipindu-se umbra În depărtarea anilor, Când nu ne sfâșiau chinurile, Auzi atunci cum tresaltă Sânul pueril mult dorit Și ochiul tău

Aud primăvara printre ramurile negre amorțite O poți urmări doar în acest ceas, trecând printre casele singure cu propriile gânduri. Este ceasul

Frumoasă clipă, însoțește-mă iar. Tinerețe, vorbește-mi în acest ceas al abisurilor. Frumoasă amintire, așteaptă o clipă. Ceas de lumină

Cine-o să mă însoțească-n câmpii Soarele se seamănă-n diamantele stropilor de rouă pe iarba mlădioasă Rămân docil predispoziției universului

Toate amăgirile lui și le-a pierdut misterul Obișnuită încoronare a viețuirii-ndelungi, Și, el însuși schimbat, Se-ndură să ne dea în stropi

Din aste case n-au mai rămas decât dărâmături de pietre. Din câți mi-au fost aproape nici măcar atâta nu mi-a rămas. Dar din

Încă neînțărcați, dar copii Cărora prea grabnic le crește nerăbdarea, Neliniștea ne transporta de-a lungul somnului Spre altceva? Astfel prinse

Aceste spinări de munți s-au culcat în bezna văilor Nu mai e nimic în afara unui gâlgâit de greieri care mă ajunge Și se însoțește cu

La picioarele pașilor serii Trece o apă limpede De culoarea măslinei, Și se împreunează cu focul fără amintiri de o clipă. Prin fum acum aud

Când mă voi trezi din orbirea trecătoare a promiscuității într-o limpede și uimită sferă Când povara îmi va fi ușoară Naufragiul

Cine mă va însoți pe câmpuri Soarele se seamănă în diamante de picuri de apă pe iarba mlădioasă Rămân supus la înclinarea universului

Fiece moment l-am trăit altădată într-o epocă scufundată în afara mea Sunt departe cu amintirea mea în urma acelor vieți pierdute Mă

Come questa pietra del S. Michele cosí fredda cosí dura cosí prosciugata cosí refrattaria cosí totalmente disanimata Come questa pietra è

Mi tengo a quest\'albero mutilato abbandonato in questa dolina che ha il languore di un circo prima o dopo lo spettacolo e guardo il

Di queste case non è rimasto che qualche brandello di muro Di tanti che mi corrispondevano non è rimasto neppure tanto Ma nel

Non ho voglia di tuffarmi in un gomitolo di strade Ho tanta stanchezza sulle spalle Lasciatemi così come una cosa posata in un angolo e