Giuseppe Ungaretti›Poezii

In nessuna parte di terra mi posso accasare A ogni nuovo clima che incontro mi trovo languente che una volta gi? gli ero

Di queste case non è rimasto che qualche brandello di muro Di tanti che mi corrispondevano non è rimasto neppure tanto Ma nel

Bosco Cappuccio ha un declivio di velluto verde come una dolce poltrona Appisolarmi l? solo in un caff? remoto con una luce fievole

Assisto la notte violentata L’aria ? crivellata come una trina dalle schioppettate degli uomini ritratti nelle trincee come le lumache nel

Non ho voglia di tuffarmi in un gomitolo di strade Ho tanta stanchezza sulle spalle Lasciatemi così come una cosa posata in un angolo e

Sunt un poet un strigăt unanim un cheag dospind de visuri Sunt un fruct din mii de-altoiuri felurite pîrguit într-o seră Dar poporul tău e

Si chiamava Moammed Sceab Discendente di emiri di nomadi suicida perch? non aveva pi? patria Am? la Francia e mut? nome Fu Marcel ma non

In agguato in questa budella di macerie ore e ore ho strascicato la mia carcassa usata dal fango come una suola di spinalba Ungaretti uomo

O noapte-ntreagă aruncat lângă un tovarăș măcelărit cu gura lui scrâșnită întoarsă către luna plină cu mâinile lui umflate pătrunzând în

sans maison sans famille sans famille sans amours sans amis sans souvenirs sans espoir que vient-il faire ici

S-a ascuns ceața singuratecă a palmierilor și luna nesfârșită deasupra sterpelor nopți Noaptea cea mai întunecată lugubră broască

1 Sunt un om rănit. Și aș vrea să plec Și în sfârșit să ajung, Pietate,acolo unde se ascultă Omul care e singur cu sine. Nu mai am decât

Dacă tu fratele meu mi-ai reveni întru întâmpinare viu cu mâna întinsă, înc-aș putea, din nou într-un elan al uitării, să strâng, Frate, o

2 Trup în melancolie În care clocotea cândva bucuria, Pleoape lăsate în trezia ostenită, Tu vezi,suflet atât de bătrân, Cel ce voi fi, căzut

Din vol. Sentimento del Tempo - Leggende Și când inima c-o ultimă bătaie Va face să cadă al umbrei zid, Să mă conduci, Mamă, până la

Gentile Ettore Serra poezia este lumea umanitatea propria viață înflorite-n cuvînt limpida minune a unui fenomen delirant Cînd aflu în

Unu (Roma, în pat, moțăind, în noaptea dintre 27 și 28 iunie 1966) Se-ncepe prin a cânta Și se cântă pentru-a

Ce cânt s-a înălțat azi noapte și a împletit cu ecoul cristalin al inimii stelele Ce sărbătoare izvora din nunta inimii Am fost un

Un’intera nottata buttato vicino a un compagno massacrato con la sua bocca digrignata volta al plenilunio con la congestione delle sue

da Sentimento del Tempo - da Leggende) E il cuore quando d\'un ultimo battito Avrà fatto cadere il muro d\'ombra Per condurmi, Madre, sino al

Morire come le allodole assetate sul miraggio O come la quaglia passato il mare nei primi cespugli perchè di volare non ha più voglia Ma

Calante melinconia lungo il corpo avvinto al suo destino Calante notturno abbandono di corpi a pien\'anima presi nel silenzio vasto che gli

Tutto ho perduto dell\'infanzia E non potrò mai più Smemorarmi in un grido. L\'infanzia ho sotterrato Nel fondo delle notti E ora, spada

Mi tengo a quest'albero mutilato abbandonato in questa dolina che ha il languore di un circo prima o dopo lo spettacolo e guardo il