Geo Dumitrescu

În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir, oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile șoapte - toți erau murdari, slabi, și

\"Cin\' se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine...\" (Cîntec popular) Slav aș fi fost, de nu eram latin, latin aș fi,

Astazi, punand mana pe ochi, m-am gandit ca esti frumoasa, ca te iubesc, ca as vrea sa fii intotdeauna a mea... Si gandul mi se parea cuminte

Păroasă, cocoțată într-un pom, maimuța meditează despre om. (El doarme sub copac, gol, după scaldă- ogoru-i tare, ziua fu prea caldă...) Urât

Acum pictez un tablou mare - vreau să-mi fac un autoportret. Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit, aici, creierul - un aparat sacru și

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!... Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă - piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă bălțile

Numai vesti rele mai astept. Numai vesti proaste mai pot aduce : a mai murit un copac, a mai plecat o pasare, cineva si-a taiat sufletul

Cineva hotarase demult ca oamenii au voie sa moara... Moarte frumoasa, nemuritoare, moarte buna, moarte obscura, moartea grea, plina de

\" … Du-te acasa, prostule, Nu-ti mai pierde noptile \" (Cantec lautaresc) - Ar fi bine s-o uiti ! ii spuneam inimii, uit-o, iti spun! Ii

Omul care păzea luneta părea să fie filozof, părea să știe multe din tainele cerului - i-am dat doi lei să mă lase să privesc luna și să

Am ajuns in toamna acestei zile. Ar trebui sa ploua si inimile sa doarma, calendarul ar trebui sa-si fluture disperat si ridicol

Ne salutam așa: mai întâi așezam mâna pe obrazul ei, apoi o mutam ușor pe obrazul meu, aducând între degete un fir de răcoare. Prin

Întindem mâinile după fata cu ochii de strugure, Trebuia să vină. Freamătul perdelei îmi dăduse de veste, și întindeam mâinile. Ceasul din turn

Și-am zis foi de tiparoase - hai, digulai-dam digu-digu-lai, M-au iubit femei frumoase - hai, digulai-dam digu-digu-lai, Și-ndrăznețe, și

Uitasem de mult că respir, că aerul mă cercetează adânc până-n marginea inimii, părăsindu-mă de fiecare dată, cu nevăzute amintiri și

Mana mea, aceasta, intinsa,aratand directia si dand de inteles sperantei, primejdiei, Ochii mei, acestia, a caror culoare se ia pe hartie,

Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină; îi număram indiferent degetele mâinii reci. Era frig, târziu, minutele defilau seci și ne privea de

Suntem oameni inteligenti - ti-e mai mare dragul! prietene, versul e otrava si painea e scumpa si rea; altadata sedeam de vorba si scuipam si nu

E puțin ceea ce spun. Dar pot să spun orice. Cred că pot să spun. Aș putea să arăt cum crește iarba, cum se-nalță un zid, cum se nasc cai de

Frumos e jocul de biliard! Îmi iau capul și-l așez pe masă. E un cap detașabil. Îl lovesc cu tacul. Îl lovesc încet și mai tare trimițându-l de-a

Greșim în fel și chip, e omenește - doar cine nu trăiește nu greșește... (Așa-mi spunea, cu vorbe nu prea noi, amicul meu cu suflet de

\"Și uite-așa - zicea domnu-nvățător - discutând, iese adevărul!\"... Și discutam, și ziceam, și vorbeam, și eu ziceam DACÃ, și tu spuneai

Drace! E timpul, se-apropie noaptea! Am hotărât. Totul se va sfârși. Jocul sinistru se va sfârși. Voi da drumul luminii. Desfăcând-o din lanț, o

Ne salutam așa: mai întâi așezam mâna pe obrazul ei, apoi o mutam ușor pe obrazul meu, aducând între degete un fir de răcoare. Prin

Uite, melcul tăcerii înaintează... Te-am întrebat de ce-ai râs (acum un an!). O muscă (plictiseala?) se plimba pe tavan - am mai vazut undeva

\"Dar Blanca-Doamna, crin in floare, Ce ingina cu vers de zina? Dar Bertha cu piciorul mare, Alisa, Eremburga?...\" (Villon-Vulpescu) Si

FORD Știi, omule nou, ieri am plecat cu închipuirea peste întinderile tale de pământ și viață ; nu credeam că femeia ta e mașina de gătit cu

Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani, să fii mai puțin inteligentă și mai degrabă castă, să umbli desculță prin bucătărie și

Sufeream de alergia singurătății. Luna... (Dar mereu năvălesc venerabile inerții și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi pe emoții curate,

Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă. Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaș aisberg. Pereții pier imaculați în infinit și

De mic copil, înainte de a face ceva mai bun, înainte de a învăța să merg pe picioare, cred că am început prin a căuta certitudini,

Astăzi am să scriu pe coala nopții un poem gândit într-o altă viață. Ca niciodată și ca întotdeauna va fi vorba despre dragoste și despre

“Foaie verde și-o sipică A dracului noapte mică.” (Cântec popular) Mai dați-o-ncolo de lună! zicea unul, o s-ajungem și la ea în curând, o să

Sunt bolnav si aprins ca un caldarâm bucurestean - o sa mor, asta-i sigur - putin îmi pasa! Imi pare rau doar ca n-am decât 20 de ani, ca nu stiu

Pentru toți cei cinci frați din mine, mănânc pâine, înjur și scriu pentru fiecare sunt un sicriu sau o întinsă plapumă de bine. Către toți cei

- \"Cercetati, urmariti, prindeti!\" dadusem dispozitii severe sa mi se-aduca fara intarziere, numaidecat, fata ce ma iubea cantand, nu de

Înecat de iubire, prea plin, întinzând mâinile după fluturii șovăitori ai bucuriei, neîncetat mă gândeam la un dar nemaipomenit, la un dar uriaș,

Frumoșii mei brazi încărcați de albe înțelesuri umane, mâine va fi noapte... Năucitoare șoapte plutind în jurul pământului, cu urme de sânge

\"Lucrurile sînt obositor de clare\" (Dintr-un poem mai vechi) Întoarce-te în nevăzut, acolo cresc metamorfice adâncituri pe crestele iluziei

Rămăsesem singur în prăvălia de porțelanuri. Elefantul plecase, după o scurtă vizită plină de curiozitate. Rămăsesem singur și mă uitam în

O, sora mea tristețea, iasomia- neauzite gemete strâng în vuiet de brazi sub fermecata paloare... Du-te! i-am spus - pleacă, suflete, mi-ai

Motto : “Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea”. (D. Bolintineanu) Pleacă, fluture, du-te, niciodată nu ieșim din

Câteva versuri am să mai scriu, despre tine, draga mea, înainte de-a ajunge om mare și bogat - ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că am să

Nu ne putem dărui înainte de a ne aparține (Ignazio Silone) Te iubesc și astăzi cu siguranță și nostalgie te iubesc ca un pădurar, în mâinile

Fă-mi plata, te rog! Trebuie să plec. Închid un ochi și văd mari adevăruri solide. Îl deschid, și lucrurile se fac mai mici, și văd cu doi

Astăzi, mâine, sau poate niciodată o să-mi arunc ancora la malul cerului... Ce poate să însemne asta pentru tine, iubito, pentru carnea ta, dar

\"Iubita de altădată răspunde la numele de Margareta\" (Ion Vinea) De mult voiam să scriu și despre tine, despre candorile noastre

Mă uit prin gratii - unde e afară și unde e înăuntru? Cu cât mai grea e-acolo mișcarea-n cerc în jurul unui blid decât aici mișcarea blidului

Crescuse osul frunții gros, opac, o lespede de plumb pe care viscoleau, ca în ținutul Sphynkterland, orori gazoase. Adică \"spirit\" - dacă nu

Treceți! ne zise Cel-din-Amănunt, voi curge peste voi ca o spumoasă veste și vă voi dărui câte-o trăsură cu șase cai, și-n paranteze

Nu voi spune mereu : lume, lume, ei bine, am o inimă-n piept care cântă ! Nu voi spune într-una : ah, roșu, aprins mi-e sângele-n vine, pe care

Pedalam liniștit prin dimineața răcoroasă și plină de soare, pedalam liniștit, egal, cu pieptul plin de bucuria aerului proaspăt, a luminii, de

Dar nu e preamărit cel ce se neagă sieși ducând mesaje licărind, mesaje de Alături și de-Acolo și din ceea ce loc pătruns de har nu recunoaște.

Stii, omule nou, ieri am plecat cu inchipuirea peste intinderile tale de pamant si viata ; nu credeam ca femeia ta e masina de gatit cu petrol si

Sufeream de alergia singurătății. Luna... (Dar mereu năvălesc venerabile inerții și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi pe emoții curate,

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!... Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă - piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă bălțile neadânci

Ora dipingo un grande quadro - voglio farmi un autoritratto. Qui disegnerò il cuore – una capocchia di fiammifero, qui il cervello – un

Là, je peindrai un grand tableau – je veux m’en faire l’autoportrait. Ici je dessinerai le cœur – une tête d’allumette, ici, le cerveau –

“Et voilà – disait monsieur l’enseignant – en discutant, la vérité fait surface!” et on discutait, et on disait, et on parlait, moi, je disais