Întindem mâinile după fata cu ochii de strugure, Trebuia să vină. Freamătul perdelei îmi dăduse de veste, și întindeam mâinile. Ceasul din turn

Uitasem de mult că respir, că aerul mă cercetează adânc până-n marginea inimii, părăsindu-mă de fiecare dată, cu nevăzute amintiri și

Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină; îi număram indiferent degetele mâinii reci. Era frig, târziu, minutele defilau seci și ne privea de

Frumos e jocul de biliard! Îmi iau capul și-l așez pe masă. E un cap detașabil. Îl lovesc cu tacul. Îl lovesc încet și mai tare trimițându-l de-a

\"Și uite-așa - zicea domnu-nvățător - discutând, iese adevărul!\"... Și discutam, și ziceam, și vorbeam, și eu ziceam DACÃ, și tu spuneai

Drace! E timpul, se-apropie noaptea! Am hotărât. Totul se va sfârși. Jocul sinistru se va sfârși. Voi da drumul luminii. Desfăcând-o din lanț, o

Ne salutam așa: mai întâi așezam mâna pe obrazul ei, apoi o mutam ușor pe obrazul meu, aducând între degete un fir de răcoare. Prin

Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani, să fii mai puțin inteligentă și mai degrabă castă, să umbli desculță prin bucătărie și

Sufeream de alergia singurătății. Luna... (Dar mereu năvălesc venerabile inerții și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi pe emoții curate,

Astăzi am să scriu pe coala nopții un poem gândit într-o altă viață. Ca niciodată și ca întotdeauna va fi vorba despre dragoste și despre

“Foaie verde și-o sipică A dracului noapte mică.” (Cântec popular) Mai dați-o-ncolo de lună! zicea unul, o s-ajungem și la ea în curând, o să

Înecat de iubire, prea plin, întinzând mâinile după fluturii șovăitori ai bucuriei, neîncetat mă gândeam la un dar nemaipomenit, la un dar uriaș,

Rămăsesem singur în prăvălia de porțelanuri. Elefantul plecase, după o scurtă vizită plină de curiozitate. Rămăsesem singur și mă uitam în

Motto : “Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea”. (D. Bolintineanu) Pleacă, fluture, du-te, niciodată nu ieșim din

Câteva versuri am să mai scriu, despre tine, draga mea, înainte de-a ajunge om mare și bogat - ți-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că am să

Nu ne putem dărui înainte de a ne aparține (Ignazio Silone) Te iubesc și astăzi cu siguranță și nostalgie te iubesc ca un pădurar, în mâinile

Fă-mi plata, te rog! Trebuie să plec. Închid un ochi și văd mari adevăruri solide. Îl deschid, și lucrurile se fac mai mici, și văd cu doi

Astăzi, mâine, sau poate niciodată o să-mi arunc ancora la malul cerului... Ce poate să însemne asta pentru tine, iubito, pentru carnea ta, dar

Nu voi spune mereu : lume, lume, ei bine, am o inimă-n piept care cântă ! Nu voi spune într-una : ah, roșu, aprins mi-e sângele-n vine, pe care

Pedalam liniștit prin dimineața răcoroasă și plină de soare, pedalam liniștit, egal, cu pieptul plin de bucuria aerului proaspăt, a luminii, de

Dar nu e preamărit cel ce se neagă sieși ducând mesaje licărind, mesaje de Alături și de-Acolo și din ceea ce loc pătruns de har nu recunoaște.

Ora dipingo un grande quadro - voglio farmi un autoritratto. Qui disegnerò il cuore – una capocchia di fiammifero, qui il cervello – un

Là, je peindrai un grand tableau – je veux m’en faire l’autoportrait. Ici je dessinerai le cœur – une tête d’allumette, ici, le cerveau –

“Et voilà – disait monsieur l’enseignant – en discutant, la vérité fait surface!” et on discutait, et on disait, et on parlait, moi, je disais