Geo Dumitrescu›Poezii

\"Cin\' se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine...\" (Cîntec popular) Slav aș fi fost, de nu eram latin, latin aș fi,

Păroasă, cocoțată într-un pom, maimuța meditează despre om. (El doarme sub copac, gol, după scaldă- ogoru-i tare, ziua fu prea caldă...) Urât

Cineva hotarase demult ca oamenii au voie sa moara... Moarte frumoasa, nemuritoare, moarte buna, moarte obscura, moartea grea, plina de

\" … Du-te acasa, prostule, Nu-ti mai pierde noptile \" (Cantec lautaresc) - Ar fi bine s-o uiti ! ii spuneam inimii, uit-o, iti spun! Ii

Ne salutam așa: mai întâi așezam mâna pe obrazul ei, apoi o mutam ușor pe obrazul meu, aducând între degete un fir de răcoare. Prin

Și-am zis foi de tiparoase - hai, digulai-dam digu-digu-lai, M-au iubit femei frumoase - hai, digulai-dam digu-digu-lai, Și-ndrăznețe, și

Mana mea, aceasta, intinsa,aratand directia si dand de inteles sperantei, primejdiei, Ochii mei, acestia, a caror culoare se ia pe hartie,

E puțin ceea ce spun. Dar pot să spun orice. Cred că pot să spun. Aș putea să arăt cum crește iarba, cum se-nalță un zid, cum se nasc cai de

Greșim în fel și chip, e omenește - doar cine nu trăiește nu greșește... (Așa-mi spunea, cu vorbe nu prea noi, amicul meu cu suflet de

\"Dar Blanca-Doamna, crin in floare, Ce ingina cu vers de zina? Dar Bertha cu piciorul mare, Alisa, Eremburga?...\" (Villon-Vulpescu) Si

Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă. Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaș aisberg. Pereții pier imaculați în infinit și

De mic copil, înainte de a face ceva mai bun, înainte de a învăța să merg pe picioare, cred că am început prin a căuta certitudini,

Sunt bolnav si aprins ca un caldarâm bucurestean - o sa mor, asta-i sigur - putin îmi pasa! Imi pare rau doar ca n-am decât 20 de ani, ca nu stiu

- \"Cercetati, urmariti, prindeti!\" dadusem dispozitii severe sa mi se-aduca fara intarziere, numaidecat, fata ce ma iubea cantand, nu de

Frumoșii mei brazi încărcați de albe înțelesuri umane, mâine va fi noapte... Năucitoare șoapte plutind în jurul pământului, cu urme de sânge

\"Lucrurile sînt obositor de clare\" (Dintr-un poem mai vechi) Întoarce-te în nevăzut, acolo cresc metamorfice adâncituri pe crestele iluziei

O, sora mea tristețea, iasomia- neauzite gemete strâng în vuiet de brazi sub fermecata paloare... Du-te! i-am spus - pleacă, suflete, mi-ai

\"Iubita de altădată răspunde la numele de Margareta\" (Ion Vinea) De mult voiam să scriu și despre tine, despre candorile noastre

Mă uit prin gratii - unde e afară și unde e înăuntru? Cu cât mai grea e-acolo mișcarea-n cerc în jurul unui blid decât aici mișcarea blidului

Crescuse osul frunții gros, opac, o lespede de plumb pe care viscoleau, ca în ținutul Sphynkterland, orori gazoase. Adică \"spirit\" - dacă nu

Treceți! ne zise Cel-din-Amănunt, voi curge peste voi ca o spumoasă veste și vă voi dărui câte-o trăsură cu șase cai, și-n paranteze

Stii, omule nou, ieri am plecat cu inchipuirea peste intinderile tale de pamant si viata ; nu credeam ca femeia ta e masina de gatit cu petrol si

Sufeream de alergia singurătății. Luna... (Dar mereu năvălesc venerabile inerții și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi pe emoții curate,

Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!... Tot ce mi-ai dăruit sporește, urcă - piere încet ce ți-am dat, așa cum seacă bălțile neadânci