Act de multumire
Aurorei
de Geo Dumitrescu(2006)
1 min lectură
Mediu
Mana mea, aceasta, intinsa,aratand
directia si dand de inteles sperantei, primejdiei,
Ochii mei, acestia, a caror culoare
se ia pe hartie, transformand neincetat
lumina in negru pe alb,
clorofila indoielii,
Si aceasta inima neprielnica,
Si-aceste ciulite scoici, de-a dreapta
si de-a stanga tatalui,
in care se aduna fara-ncetare
megatone de urlet uman
ca intr-o uzina de armament linistit-
toate iti multumesc tie
in nobile vorbe-caramele
pentru cele doua lacrimi inegale
lasate pernei (lacrima stanga
era mai mare)- strigatul tau de triumf
din clipa cand, urcand prin intunericul tau,
gafaind pe o scara in forma de melc,
plin de pamant fierbinte m-apropiam
cu mainile-ntinse spre dungile fruntii...
-Maruntule! mi-am strigat cu sila,
stinge lumina, iata iubirea!...