Eusebiu Camilar

Rămâi sa mai ciocnim o cupă La hanul vechi de pe coclaur, Căci pentru vin și pentru tine Mai am în sân trei pumni de aur Rămâi să ne-necăm

Mereu a fost tot cerul senin ca de cristal, Și numai flori rodise pământul meu natal, Dar până și mixandra un rug de flori crescu, Când ați

Din ce copac fantastic, din mari și vechi păduri, Þi s-a durat vioara cu timpul în nervuri – Că de ridici arcușul, ușor, ca la un semn Se

Se auzeau în iarbă oftări, înăbușiri, Când pașii mei prea tare călcau pe amintiri... Aici, la casa asta tăcută, altădat\' Era o fată, Irma, cu

Liniște, liniște... trec cerbii prin ariniște... Ce zână le așterne oare miraj de lună pe cărare?... Auzi-i cum pășesc pe prund spre râul cu

Dar nopțile acestea, frumoaso, cum de sunt, Atât de diafane, din cer până-n pământ? Pădurile par alge înalte-n clătinări… Noi ne plimbăm alături

Te-am străbătut vreodată, că stau înmărmurit, De cum deschid fereastra spre tine, infinit? În care unghi din spații te afli, cuib străbun, Că-mi

Când alte universuri mă cheamă sau le chem, De-o nostalgie cruntă adânc oftez și gem, Căci știu atât de bine că din acelasi lut Și trupul meu și

Departe ești, frumoasa și preaiubita mea, Și totuși ochii noștri țintind aceeași stea, La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister, În fiecare

I S-a înnoptat devreme și astăzi, și-i târziu, Și nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu; De soare toată ziua m-am tot ținut,

Mai zvelt decât săgeata din arc, te-aruncă, murg! Am răzbătut prin marea prelungului amurg. Și-acum de mult se vede, cum zbori cu coama-n