Zborul lăstunului
de Eusebiu Camilar(2010)
1 min lectură
Mediu
Te-am străbătut vreodată, că stau înmărmurit,
De cum deschid fereastra spre tine, infinit?
În care unghi din spații te afli, cuib străbun,
Că-mi pare calea scurtă cât zborul de lăstun?
Când, încordat ca arcul, spre tine mă întind,
Cu galaxii și spații încerc să te cuprind,
Căci mă usucă setea și ochii-mi ard de vii,
Pe când se iscă noaptea imense galaxii;
Mai încordat ca arcul mă-ntind necontenit,
Să te cuprind mai bine în brațe, infinit,
Cu buzele uscate de sete să te-nsemn,
Ca mușchiul ce se-nfinge în cremene și-n lemn!
Mai sus, către inelul rotund al lui Saturn,
Mă împletesc de tine ca iedera de turn...