Sakùntala
din Poezii (1964)
de Eusebiu Camilar(2010)
1 min lectură
Mediu
Departe ești, frumoasa și preaiubita mea,
Și totuși ochii noștri țintind aceeași stea,
La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...
Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,
Oceane mai tăcute ca piatra mișcă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...
Și azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!
Și parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul nopții spre Gangele solemn:
Din munții Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakùntala coboară în mohorât alai...
Căzu o stea, sau poate în Gange, mai curând,
A scânteiat deodată inelul ei căzând...
Și azi, zărind inelul, am înțeles de ce
Luceafărul de ziuă a fost și nu mai e:
Cum se golește noaptea de-al Gangelui mister,
Rămâne doar inelul Sakùntalei pe cer...