Iedera
din Poezii (1964)
de Eusebiu Camilar(2010)
1 min lectură
Mediu
Se auzeau în iarbă oftări, înăbușiri,
Când pașii mei prea tare călcau pe amintiri...
Aici, la casa asta tăcută, altădat\'
Era o fată, Irma, cu păr de foc, roșcat.
Și-n înserări solemne și blânde, ani în șir,
O auzeam pe Irma cum cântă la clavir;
Și mă opream adese și-nmurmăream pe loc,
Când părul ei năvalnic, ca iedera de foc,
Se revărsa în valuri înflăcărate, când
Ședea-n fereastră Irma amurgul contemplând,
Și se părea că raze piezișe o ajung,
Din scutul de aramă al unui nibelung...
Sub geamul gol, acuma doar iedera era...
O, poate părul Irmei din vremuri flutura,
Se înverzise poate, de timp, cum mai ales,
Arama se-nverzește de mari vechimi ades -
Și flutura mai tare în vânt, și flutura...
O iederă de flăcări la geam de mult era...
Azi, soarele zadarnic mai bate-n geam prelung:
I s-a-nvechit și scutul rotund, de nibelung...
Din nou sunau în iarbă oftări, prăbușiri,
Căci pașii mei prea tare călcau pe amintiri.