Adrian Maniu

Sfărîmă soarele scîntei. O șoaptă galbenă, din tei, a curs pomană sub tulpini. Prin auritele alei, pe lîngă lațul uns cu clei, sticleți

Toamna a facut inimi de aur fin foi … Nici o vorba, nici un glas. Liniste tarzie. O pasare se face mica, in cerul ce-o sa fie alb de

Sătulă stă cireada sură, îngenunchiată la fîntînă ; boi mari, în freamătul de iarbă, închid greoi ochii fumurii, izbind cu cozile în muște ;

Frunză neagră : mătrăgună... A rămas un ciob de lună, lumină dulce de miere, lună veche în scădere, scăpătînd fără zăbavă în sfințirea mai

Cerul îngroapă stele ce scapă. Clopotul bate ruga de seară iară și iară... Luna - o gheară. Noaptea se zbate și ne-mpresoară. Pomii

Fiecare floare, clopot care moare, de-nviere cîntă. Seara se avîntă. Norii se destramă din apus de-aramă. Soarele revarsă rană roșie

Credeam că suntem înțeleși în veșnicie, înlăturând cuvintele de alții mințite, schimbând în sărutare sufletele alipite, chiar suferința întregind

În seara asta blândă, cu frunzele în rază, să mergem în tăcere, gândindu-ne-n trecut, pe țărmul gol și negru, când zarea-nmormântează, un soare

Sufletul amantului sinucis bătu la porțile raiului. Și vămile cerului s-au deschis. Sufletul era trist, inima lui, tot rănită. Dumnezeu, cu

Plutesc sângerate... frunze, ca inimi, mâini și săgeți... Adâncurile bolborosesc tulburate, luntrea-și vâră botul, sprijinit pe

Era un pom cu frunzele de aur, ca inimi vechi de aur, cum n-a mai fost și n-o mai fi decât în fiecare zi în toamnele târzii... Și-un împărat

Dorul meu zboara spre tine, iubita, porumbel calator spre tarile primaverii. In cetatea asta neagra, prafuita, abia infloriti, s-au scuturat

Sufletu meu, nufar pe ape, Gandu de-acum, val molesit, Viata-n zadar vrea sa ma-ngroape. Totu-i sfarsit. Dragostea mea, apa inceata si

Cu fruntea în mână, dorind de tine, ascult povestea trecutului, în toamna asta, în care au murit gherghine, și a rămas mireasma lutului. Văd și

Valurile verzi vin în ghirlande. Simt pleoape galbene de oboseală... Ochii îmi sunt închiși... s-au afundat tot mai adânc spre creier, ca să poată

Uite, primăvara reînvie, și toți pomii au flori de hârtie. Cerul e sumar ca un decor. Arăturile sunt pline de noroi. Vino, vreau să ne plimbăm și

Unii spun ca fata ar fi plecat Spre orasul de fabrici inconjurat, oras fara ploi, oras fara cer. Acolo, copila cu par de aur are un palat, si

Era demult o fată frumoasă și bălaie, ca luna luminată, ca luna în văpaie, copilă-mpărătească cu părul spic de aur într-un castel închisă, furată

Pelin amar, argintiu în bătaia vântului... Stâlpi de praf se rotesc în văzduh fără soare. Dealul se face țărm la capătul pământului, și mai

Să vie Salomeea Ca un șarpe, tărându-se spre strachina cu lapte, Cu ochi de aur în aurii inele, Cu pleoape de cerneală, Cu tâmplele înrămurite de

Roșie, înverzirea, dovedind pripirea, întârzie; zarzări, timpurii, îți sorcovesc flori de hârtie; arătura nezvântată lipicește, tencuind