Sufletul amantului sinucis
de Adrian Maniu(2005)
1 min lectură
Mediu
Sufletul amantului sinucis
bătu la porțile raiului.
Și vămile cerului s-au deschis.
Sufletul era trist, inima lui, tot rănită.
Dumnezeu, cu dulceața graiului,
i-a zis: ,,Multe ți se vor ierta, pentru o iubită.
Vino în grădina crinilor,
uită-i glasul, ascultând cântecele îngerești,
focul stinge-ți în măreția luminilor.”
Sufletul amantului a răspuns:
,,Să-mi uit dragostea? – Glumești.
Raiul pentru asta nu e de-ajuns.”
Sufletul amantului sinucis
avea o rană, purpurie floare
care se scutura, sânge, în abis.
Necuratul ridică ușa iadului:
focul torturei ardea ca un soare
în cazane cu smoală, și din torțele bradului.
,,Vino, suferința te răsfață”,
răcni Satana, arătându-i chinuiți
cu mâini arse și priviri de gheață.
Sufletul amantului a zâmbit:
,,Prea mici suferințe promiți
celui de ea neiubit.”
Frumoasei care nu mă cunoștea i-am scris
Povestea plină de nevinovăție,
așa cum a fost – și cum e și o să mai fie
sufletul amantului sinucis.