Cu fruntea în mână
din ciclul Scrisori
de Adrian Maniu(2010)
1 min lectură
Mediu
Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.
Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?)
Afară e noptare neliniștită,
ca o dragoste în care înțelegi sfârșitul.
Poarta pustie se bate de vânt trântită.
Palidă luna își încovoaie cuțitul.
Oare numai suferință e fiecare clipă?
Răspunde, floare ruptă din tulpină,
pasăre lovită în aripă,
și iubire chinuită fără vină.
Singură teama știe să-nfrunte
visul născut să se sfarme?
Împiedicând mâna, în frunte
să dea liniștea de plumb, a unei arme.