Seară veche
de Adrian Maniu(2004)
1 min lectură
Mediu
Sfărîmă soarele scîntei.
O șoaptă galbenă, din tei,
a curs pomană sub tulpini.
Prin auritele alei,
pe lîngă lațul uns cu clei,
sticleți pestriți nuntesc în spini...
Răsună surlele oștirii...
De toamnă, cerul s-a mărit
cu zarea ce s-a desfrunzit.
Pe cîmpuri sîngerează știrii,
și moare grîul încolțit.
Aștept să vie vîntul iară,
să culce frunzele în seară...
Aprind măgarii ochi de foc.
dulăii dau străini să latre,
la jarul tremurat de șatre,
și la al lunii palid joc.
Trec vînătorii după haită,
în iarba neagră să se-ascunză.
Departe apele se vaită...
Trecu o zi, cum cade-o frunză.