26 august
de Adrian Maniu(2003)
1 min lectură
Mediu
Plutesc sângerate...
frunze, ca inimi, mâini și săgeți...
Adâncurile bolborosesc tulburate,
luntrea-și vâră botul, sprijinit pe lopeți.
Trestiile molatice
fluieră...
De la o vreme,
soarele, în răsărit,
se teme...
Deodată, stolul gâștelor sălbatice,
unghi greu, fâlfâire pribeagă, înnegrind,
peste toamnă, molatica brumă...
Sfâșie aerul zbor, măcăitul sugrumă.
Fulgerul puștii coboară fulgi suri-albaștri pe grind.
Închisă, firea se face tăcută,
apa mai tristă, cerul mai luminat;
despletite-n avânt tremurat,
două sălcii se sărută.