Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"vis cu adolescent"20079 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ionut Daniel BudacheIB

Ionut Daniel Budache

AutorAtelier

Un simplu baiat de la tara,cu un vis mare si dornic de a face ceva care sa aduca placere si sa multumeasca pe semenii sai din orice patura a societatii,si din orice parte a tarii pe care o adora atat cat is poate adora un adolescent patria fata de care se simte dator inzecit

7 poezii, 0 proze

Adrian A. AgheorgheseiAA

Adrian A. Agheorghesei

AutorAtelier

Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...

108 poezii, 0 proze

SM

szabo mihai

AutorAtelier

sint cea ce sint nici tu ,nici el poate doar un vis frint pictat cu al hazardului penel

6 poezii, 0 proze

Mirabela VisMV

Mirabela Vis

AutorAtelier

M-am nascut intr-o lume in care arta se manifesta langa mine zi de zi, pana m-a molipsit. Formele ei atat de variate m-au sculptat in ceea ce sunt astazi: o fata cu viziuni extinse asupra vietii si care poarta asupra sa amprenta clipelor petrecute in micul sau orasel.

9 poezii, 0 proze

G

Georgiana

AutorAtelier

traiesc ca o planta fara durere,fara vis,fara dorinta.tanara ca luna plina, copilaroasa.sunt o inchipuire,un vis o umbra a noptii zugravita cu zapada luminei de luna..sau sunt eu?

1 poezii, 0 proze

IM

ionascu mirela

AutorAtelier

traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...

1 poezii, 0 proze

Dark FaithDF

Dark Faith

AutorAtelier

Un suflet ce speranta si-a pierdut, un suflet cu un singur vis ce moare incet...

8 poezii, 0 proze

Pteancu  LauraPL

Pteancu Laura

AutorAtelier

Ne nastem frunze pe acest pamant. Cu timpul dobandim scoarta, radacini, flori care se nasc si mor in liniste sau in disperare. Intotdeauna in buzunarul cel mai minuscul si mai intunecos pastram un vis, ca un bob de mazare intr-o pastaie.

46 poezii, 0 proze

MM

mocanu mariana

AutorAtelier

atunci cand m-am nascut aveam de toate. INOCENTA mi-a rapit-o un demon al intunericului...,INCREDEREA sa rupt din mine farama cu farama atunci cand cei dragi ma tradau...,FERICIREA a pierit dureros atunci cand m-am lovit de zidul dur al neputintei de ami implini un vis...am ramas doar cu SPERANTA ca voi avea din nou ceea ce am pierdut...

1 poezii, 0 proze

ZZZZ

ZZZ

AutorAtelier

Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...

7 poezii, 0 proze

vis cu adolescent

de liviu dascalu

ma gandesc la tine iubito la fundul tau rece in patul ca un tarm scufundat daca nu vom putea sa radem impreuna si un plans mut ne va obliga sa ne tinem respiratia si cuvintele pana vom uita de ce...

PoezieAtelier

primul mesaj de pe nautilus

de emilian valeriu pal

domnule tata îți spun așa nu pentru că m-ai învățat ce-i respectul ori pentru că nu mai știu cum arăți ci pentru că de la o vreme sunt captiv în minunata lume a lui gumball m-am săturat să ascult...

Atelier

rechizitoriul unui vis

de Roznovan Ovidiu

Confunzi dragostea cu sindromul Tourette ? Nu faci o mare greșeală,doar că (tu) nu iubești Sentimente nefiltrate ți’au pictat un portret În care te privești ...nu dăruiești...și te amăgești Dragostea...

PoezieAtelier

Vasile Mic - Fereastra de vis

de Aurel Pop

După debutul editorial cu volumul Vis în pădurea de mesteceni la Casa de editură Pleiade (Satu Mare, 1991), Vasile Mic a stat într-un con de umbră adunându-și poemele “din prea multă dragoste” față...

ArticolAtelier

revelaţie

de Ioan Postolache-Doljești

............................. cinematecă ţi-i viaţa ziua şi filmul personaj principal şi actor tu regizor (im)previzibila clipă rol mereu schimbător deseori în opusul de vrere zile săptămâni luni ani...

Atelier

cutia cu fluturi

de Mondea Adrian

I move on Pâlpâia într-un vas mic, sufletul meu, cu vertebre cu tot. Neînsemnată rădăcină. Lumini argintii, pline de taine, ascunse într-o formă de insulă. Experimenta detașarea de corp, un joc al...

Atelier

Tablouri suprapuse V

de Maria Prochipiuc

sfârșit de februarie iarna își aruncă năpădită de emoții ultimele straie orele măsoară umbrele nopții rostogolite fără voie în liniștea zorilor mereu mă întorc la început de rând gândesc zilele...

PoezieAtelier

Vers reluat după surprinzătoarea mea reîntoarcere acasa, răstimp în care am cedat gândului de a petrece câteva zile la cârciumă

de marian vasile

Niii, că nu dau turcii Am zbierat la mine turbat Când m-am împiedicat de covorașul de la intrarea în casă Covoraș curat Așezat cu grijă de nevastă-mea – Hainele dracu Parcă mi le-a lipit cineva...

PoezieAtelier

Numai speranța

de adrian-petru stepan

Se spune că, în adolescență, fiecare dintre noi știm ce dorim de la viață. In furtuna de hormoni care bulversează trupul și mintea, avem curajul de a privi în adâncul sufletului nostru pentru a ne...

EseuAtelier

Lună amară - V -

de Emil Iliescu

Viața pentru Antonia devenise din acea zi un puzzle în care nu reușea să găsească clipa ce lipsea. Clipa când ceea ce îi prevestise bătrâna se va adeveri. Începuse să se comporte cu ea însăși ca și...

ProzăAtelier