Poezie
Tablouri suprapuse V
mai zăbovesc un anotimp
2 min lectură·
Mediu
sfârșit de februarie
iarna își aruncă năpădită de emoții ultimele straie orele măsoară umbrele nopții rostogolite fără voie în liniștea zorilor mereu mă întorc la început de rând gândesc zilele acordându-mi strunele timpului pe ani și zodii prelucrez partiturile unui vis cu senzații de flash-uri zâmbești adolescentin trecem o stradă apoi alta îmbulzeală în eleganța negrului cercetez castaniul pe frunte îți cade ușor un fulg ne-am împreunat palmele jurământ în fața moaștelor nu trebuie să faci nimic doar să crezi Dumnezeu ne va auzi spovedania o parte din tine rămâne se bâlbâie roșește cealaltă parte evadează spațiul se-ngustează avalanșe de gânduri
smintită ca o nălucă cu degetele îți ating nesigură
linia vieții așezată în palmă
n-au mai rămas decât amintirile atârnând
de brazii podobiți cu fluturi albi
hai să zămislim în palme întoarcerea
apa se zbăte de maluri înghesuind cuvintele ninge din când în când în februarie vremelnic la miezul nopții credincioșii își pleacă genunchii în rugăciune zidind în inimi catedrale toți cântă la unison pe străzi întunecoase arde cîte un bec din loc în loc singurul zgomot e doar al inimii ce ticăie ca un ceas deșteptător căutând și ultimul dram de fericire
poartă-mă pe tărâm de poveste prin colțuri de ființă
cocorii ne-nvață zborul orice sunet ne poate arunca în hău
e poate vremea îndepărtărilor din noi nu mai ninge demult în decembrie
te ridici din ceață pribegind prin înțelesuri răzvrătite
viața și soarta ne perindă prin dureri precise
ne vom trezi bătrâni dovadă a trecutului plătit
tăcerea se cuibărește neînțeleasă
nici o potecă spre tine
fiecare anotimp e ca tic-tac-ul timpului las mereu ușa întredeschisă nu mă mai îmbrac în negru port culoarea cerului și de cele mai multe ori în roșu mă las iubită până la reunoștință de cel în al cărui nume m-am botezat trezește-te din beția aceasta ridică vălul neputinței și te luptă cu timpul acesta rupe-l în fâșii și așează-le pe calea lactee
074267
0
SP
