Pteancu Laura

necunoașterea drumului un clișeu tălpuit de la începutul lucrurilor timpului al celor ce bântuie acest pământ zădărnicesc zăbrelele sufletelor sparg rotundul în liniile întrerupte

la poalele neputinței se rostogolesc capete un călău la bustul gol se odihnește fumează o țigară își șterge satârul pe blugii levi’s așteaptă pauza de masă ar bea o bere rece își scrie

îți aduci aminte ce mirare pe mama ta când descoperea Balerina cu rochie albă migrată subit în timpul nopții din sudul poliței cu porțelanuri către estul ei spre mușchiul întins la infinit al

drumul meu o lume de circumferința unei căni formă geometrică despachetată un narcisist- pasăre ce zboară în ea însăși un metrosexual cu fluturii lui în barbă buruienile pensate- plasmă

atât de viu aud razele lunii spărgându-se de bucățile de marmură brună a coapselor tale mă aplec să te măsor mă rotesc de o sută de ori te cuprind ca pe-un mosor caut o ușă cu creștetul

mă gândesc la tine eu pe mine mă- mă dispun către tine șine și-ne circuli cu mine pe drumurile publice supuse vederii mă gândesc la tine din mers înafara principiului vitezei urc cobor din

liniște pe brațele mele grele de sărutul cu aerul vis în diafragma pupilelor tale eu tu cel ce vine din noi cerc punctat în limbaj morse aluzie la dumnezeu tirbușon cu trup de femeie

cel mai nașpa când jur împrejurul totului fracționat în cârca privirii nu reproduce nimic din noi înșine cum o pasăre bătrână cade din arborele cerului fără milă cum soarele își

păianjenii chirciți ai stelelor moarte înalță carnea pământului suie pânze către ochii îndrăgostiților cearcănele de mucegai ale orașului sângele tău îndepărtat sună a clopot lumea

ultimul zeu grec are mâinile tale deșertând o bărbăție pietroasă ademenind tolcerele hulpave ale mării egee boxeri de cuarț atârnă în coarnele norilor câte un deget pentru

ai plecat din punctul A în punctul A eram eu încă aș fi dacă erai vecinul de la B soarele apune răsare nerăpus de amnezie punctul în care renaște amprenta/ prieteni buni

îngeri se culcă în mine păstori fără câini ai celulelor albe demoni se culcă în mine gospodari ai neliniștii celulelor roșii un război rece mă sfâșie fără sunet prelucrându-și

n-aș fi crezut încă unele ceruri izvorăsc din pământ unghiile cârtițelor/ vilele de carton ale cerșetorilor/ vârful de pix- născător de albastru al poeților/ căscatul mamelor

drumuri colcăie gudurând plecând capete prăfoase crescătoare de pureci-regi o tu înălțime rotitoare a gleznelor grădină de mori de vânt îngropată sub capota tălpilor cum ne

femei îmbrăcate în ele însele -cât de rar asta- înfigând în asfalt tocuri cui simboluri ale plăcerii de-a călca - zilele mele iată-le stând la coadă la Direcția Muncii la

I furtunile se fugăresc din lumile tăioase de șah cu sclipiri metalice esențe tari de lemn cifre-insecte ducând în spate cutiile minunilor timpului în arenele de rodeo

toți avem marile momente ale setei sete bandită împânzită de cuțite ce nu desparte nu leagă nu idealizează zile săptămâni luni de secetă târâtoare pe o limbă aspră bifurcată

dinspre umbrele boschetare umbre de lux urme de tocuri umbrele proaspăt coagulate ale trupurilor de-o zi urmele freatice ale lacrimilor durerilor pierderilor umbrele modeste

Să dezvirginăm carnea acestui pisc multi-vânat-filat-idolatrizat stindard erect pe un pisc al inspirației divine pudrat cu zăpezi atât de albe încât lovesc în negru ce ar da o

crucifixurile ramurilor ca niște degete încărcate de inele bat în acești ochi de submarin părăsit - câine ruginit la extrema uscatului îl aud noaptea schelălăind plângând