Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"spate în spate"17798 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lupan IonLI

Lupan Ion

AutorAtelier

Car un sac de ani in spate

19 poezii, 0 proze

ID

Irina Diana

AutorAtelier

Am talent? O intrebare simpla care duce in spate o intrebare grea. Vreau sa stiu?

1 poezii, 0 proze

Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

Vaduva StefanaVS

Vaduva Stefana

AutorAtelier

DATA si LOCUL nasterii:03.01.1989 Pitesti REALIZARI: -unul dintre liderii unui cenaclu literar pt elevi -premiul 1 la concursul de creatie literara “Andrei Muresianu” -aparitii TV si in ziarele Obiectiv si Transilvania Expres la pagina de cultura -membra a trupei de teatru in lb engleza “Rennaisance” -membra a redactiei Gazetei “Casei Muresenilor” AMBITII: -sa pun in scena piesa “Masacrul lebedelor” al carei scenariu imi apartine -sa obtin rolul principal intr-o drama -sa vizitez Europa cu sacul in spate -sa-mi iau un Barkas -sa fac facultatea de psihologie si un curs de arta fotografica -sa vizitez cimitirul Pere Lachaise din Franta (in special mormantul lui James Douglas Morrison)

21 poezii, 0 proze

BG

Berceanu Gabriel-Codrut

AutorAtelier

Copil mare, batran reumatic cu tichie de neintzarcat, doi ochi - unul deprins cu strada, altul cu poezia piele bine harshita in batalii de doi lei Nascut la Dunare, umblat mult, mereu plecat si de foarte putine ori intors de-a binelea. Castigat premii literare, publicat, scris, nescris, scris, nescris, scris... Am un prieten pe care il cheama Cezar si care s-a batut vitejeste cu militzia bulgara 23 de ani din care imi amintesc 20 2 tentative dintre care una nu mi-a reusit casa pe pamant un frate si multe idei Umblu cu un vagon de sticle goale in spate Si va urlu pe la porti: M-am apucat iar de scris....

23 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Maria BoldeaMB

Maria Boldea

AutorAtelier

sunt calator ce-si duce-n spate acordeonul prafuit si se opreste la un han pentru o cana cu vin. stie ca n-o poate plati si-atunci canta pierdut printre meseni cu gandul dus departe de dorul altor lumi si altor vremi Nascuta in 13 iunie 1970 in Timisoara maria.boldea@yahoo.com

19 poezii, 0 proze

PO

Platon Ovidiu

AutorAtelier

Sunt nascut la rascrucea a 3 rauri , pe o stanca autohtona numita Onesti , din care s-au rupt mici fire de nisip ce astazi sunt munti dar si prapastii... In momentul in care am cazut de la sanul mamei am ajuns pe celebrele scari ale cunoasterii numite "scoala" . Am tereminat de urcat primul si al doilea nivel al acestora cu brio si chiar la al treilea nivel nu pot spune ca am facut febra musculara dar oricum au cerut din partea mea mai multa convingere si forta . Am terminat al treilea nivel de scari cu 9.70 ,inscris pe spate , ca doar acesta e numarul meu de "atlet" . Momentan studiez inceputurile gindirii "iubind-o pe Sofia" ... Sunt un romantic cu o sabie de foc si ura in a sa mana ...si cam asta ar trebui sa tineti si voi in mana cand cititi ce am de spus ....

6 poezii, 0 proze

C

Cristina

AutorAtelier

Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008

11 poezii, 0 proze

Roman AnamariaRA

Roman Anamaria

AutorAtelier

n. 1963 absolventă a Facultății de Drept București, promoția 1985 căsătorită, doi copii sunt aici, printre voi. o persoană optimistă și fericită. deși par "văzduhistă", cum ar spune un prieten. :) -E frumoasă și toamna, îmi spuse. Îmi întorc privirea și îl văd: stă cuminte, cu piciorușele apropiate ca la școală și cu palmele împreunate în poală. Își ține aripile la spate și mă privește întrebător. Îi zâmbesc. Îngerii nu-și murdăresc niciodată rochițele albe.

72 poezii, 0 proze

spate în spate

de Stanica Ilie Viorel

Ceață moale acorduri de chitară Noi dansăm aritmetic – un, doi, trei… un, doi, trei… Ne spunem cuvinte ticluite cât să ne prindă bine. Întregul contur se răstoarnă precum minciunile înlănțuite s-ar...

PoezieAtelier

Soldat cu mormânt în spate

de Dumitru Mălin

Până se face spaimă frica În noaptea cu-ntuneric mut, Ne-țelegând din vis nimica Nici ce va fi, nici ce-a trecut. Privind busolele de gheață Din bolta râului stelar Nu crezi în viața după viață...

PoezieAtelier

Mi s-a înfipt un ac adânc în spate

de Adrian Munteanu

in vitro 15 mi s-a înfipt un ac adânc în spate în insectar rămân răpuse urme se zbat și urlă hăituite-n turme suntem supuși eternelor păcate mâini și picioare-n tencuială scurmă descriu un cerc dar...

PoezieAtelier

anatomia gustului de in

de alice drogoreanu

de fiecare dată șiroia apă clopotele depărtau multe ciori erai deja pervertit spate în spate orbi legați ascultând cum în loc de fețe dumnezeu ne-a pus suflete pe dos cum încap toate vioara pe coapsa...

PoezieAtelier

ascuns in ghiocei

de toma razvan gabriel

Te-ai născut într-o primăvară În luna lui marte La biserică băteau clopotele ca la orice sfârșit Babe adunate stăteau toate grămadă și citeau Un îndemn pe un zid Zăpada se topise se topise și strada...

PoezieAtelier

Trubadur pierdut in timp

de DIANA CIULEI

Astăzi sunt Helene, îți spun. Ne-am cunoscut azi dimineața la ceainaria Enchanted când eu sorbeam linitită al meu cappuccino iar tu grăbit ai intrat pe ușa , te-ai așezat la o masa spate în spate cu...

ProzăAtelier

în căutarea cucurigului

de Marinescu Victor

Sug un mentosan și mă doare carnea. a dracului viață în care am intrat fără să cer voie, mi-o trage de nu mă văd, iar tipa de lângă mine pe care nu o cunosc împinge căruțul și-l trage…în spate-în...

PoezieAtelier

Cu norii în cap

de adrian rentea

Cu norii în cap dar cu plumb în picioare redus la o nevolnică târâtoare bați pasul pe loc zi după zi trei mese principale doi litri de lichide în față un mâine spre nicăieri în spate în colb...

PoezieAtelier

în deschiderea zorilor sau în fanta inimii

de Afrodita Popescu

cântul mierlei picură miere în cer ia și te uită la zborul în care curcubeul atinge în treacăt celălalt val, strigă un nume pe atunci nu știam dacă o să mă cheme și pe mine umbra în balans cădea în...

PoezieAtelier

revoluții în cutia cu pudră

de Ioana Barac Grigore

napalm 1 se vor despărți cu zâmbetul pe buze săru mâna păi plec să fii sănătos baby se vor roti pe călcâie 180 de grade se pesupune că temperatura ar crește brusc vor schimba febra pe o răceală...

PoezieAtelier